Tipărire
Categoria părinte: AloeDirect: Aloe Vera, pură, organică, naturală
Categorie: Grădina cu aloe
Accesări: 25835

Membre ale famiilor suculente de plante, plantele de aloe au nevoie de îndeplinirea anumitor condiții pentru ca să poată fi crescute acasă. Ele sunt destul de pretențioase la tipul de sol și umiditatea acestuia. Ignorarea acestor condiții va duce foarte rapid la moartea aloei. Pentru a le crește la interior, urmați pașii enumerați în acest capitol, și veți avea parte de un specimen exotic de plantă, care vă va înfrumuseța locuința.

 

 

Instrucțiuni

    • 1

      Alegeți o zonă a casei cât mai însorită și ceva mai călduroasă în mod natural. Plasarea plantelor deasupra unor calorifere nu este recomandată, deoarece aceasta va duce mai degrabă la uscarea rădăcinilor decât la asigurarea unui flux de aer cald, necesar plantei pentru a prospera.

    • 2

      Alegeți un ghiveci cu găuri de drenaj. Un ghiveci din ceramică va fi foarte favorabil creșterii plantei. Ghiveciul va trebui să fie cu circa 10 cm mai mare în diametru decât diametrul rădăcinii. Alegeți un ghiveci cu o gaură de drenare a apei în partea de jos. Optând pentru un ghiveci natural din ceramică cu gaură de drenare veți avea rezultatele cele mai bune. Ghiveciul trebuie să aibă diametrul cât cel al rădăcinii de aloe plus 5 cm de jur împrejur.

    •  
    • 3

      Umpleți ghiveciul cu un pământ care permite drenajul, după ce s-a așezat pe fundul acestuia un strat de pietriș. Pământul recomandat este cel pentru cactuși, dar un pământ normal pentru flori, amestecat cu nisip, va fi de asemenea foarte bun.

    • 4

      Răspândiți rădăcinile în vas și așezați planta în mijlocul acestuia. Plantelor de aloe le place să aibă rădăcinile aproape de suprafața solului, și de aceea nu o îngropați prea adânc. În caz contrar este posibil ca frunzele inferioare să mucegăiască, ele fiind în contact prea intim cu solul.

    • 5

      Prima dată udați planta foarte bine, astfel încât apa să înceapă să se scurgă prin găurile de drenaj.

    • 6

      Plasați planta în locul ales, și nu o udați pentru circa două săptămâni. Lăsați solul să se usuce complet înainte de următoarea udare.

    • 7

      Fertilizați primăvara, cu un amestec pentru plante suculente. Dacă nu găsiți, un amestec pentru plante cu flori va fi foarte bun.