Tipărire
Categoria părinte: FlorEsențial
Categorie: FlorEsențial: uleiurile esențiale pentru... tot felul.
Accesări: 386956

Ulei esențial de AMYRIS

Amyris balsamifera

Extras prin distilare cu abur, uleiul esențial de amyris are un parfum dulce-lemnos și balsamic și poate ajuta la elevarea stării mentale și a corpului, fiind utilizat în meditație și în masajul terapeutic și, de asemenea, ca bază fixatoare pentru parfumuri și săpunuri. Acționând ca afrodisiac atunci când este utilizat în cantități mici într-un amestec, uleiul esențial de amyris este adăugat, de asemenea, în crème și alte produse cosmatice, în bețișoare parfumate și în compoziții de parfumare. Acest ulei esențial poate fi utilizat în baie, pentru inhalații, în pulverizator, în inhalațiile cu aburi și în saună. Uleiul este un sedativ foarte eficient, ajută la îmbunătățirea circulației, este decongestionant și antiseptic și are proprietăți emoliente, lucrând foarte bine pentru regenerarea pielii și încetinind procesul îmbătrânirii acesteia. Calitățile răcoritoare ale acestui ulei esențial calmează iritabilitatea, tensiunea sexuală și frustrarea. Totodată, acest ulei esențial poate fi utilizat de către poeți, artiști și muzicieni deoarece sporește imaginația și creativitatea. Pentru utilizare, pot fi adăugate câteva picături într-un difuzor sau alt dispozitiv de vaporizare și aceasta ușurează mintea de anxietate și stres. De asemenea, poate fi adăugat în uleiul de masaj terapeutic pentru a conferi o stare plăcută de relaxare. Poate fi utilizat numai după diluare cu un ulei purtător. Acest ulei esențial este considerat a fi non-toxic, non-sensibilizant și neiritant, dar, totuși, cei cu pielea sensibilă, este bine să fie atenți la utilizare, pentru că poate provoca iritații.

 


Ulei esențial de ANGELICĂ

Angelica archangelica

Descriere: Există două tipuri de uleiuri esențiale din angelică, unul distilat din semințe, celălalt distilat din rădăcini. Uneori, aceste două tipuri de ulei esențial din angelică sunt combinate. Uleiul esențial de angelică se distilează de puțin timp în Europa. La început este incolor, dar, odată cu trecerea timpului, capătă o nuanță galbenă care apoi trece într-un maro închis. Nu se mai utilizează atunci când a ajuns la această culoare închisă. Este destul de vâscos, dar încă fluid. Semințele conțin mai mult ulei esențial decât rădăcinile, dar, totuși, uleiul esențial extras din rădăcinile de angelică este mult mai puternic și mai concentrat.

Constituenții principali: Semințele, conțin și substanțe care depind de varietatea plantei, dar, la modul general, conțin acid angelic, zahăr, acid valeric, ulei volatil, un principiu amar și o rășină numită angelicină. Uleiul esențial de angelică este extras din rădăcinile plantei în vârstă de aproximativ un an și conține angelicină, bergapten, două furocumarine, compuși felandrenici și terebangelen și alte terpene (limonen). Atenție: expunerea la razele soarelui sau la ultraviolete după utilizarea acestui ulei poate provoca apariția unei dermatite.

Utilizări

În general, angelica poate fi utilizată pentru stări reumatice, infecții virale, tusea fumătorilor, indigestie, flatulență și dispepsie, colici și infecții sau alte probleme urinare. De asemenea, este un emenagog, un purificator sanguin și poate fi de ajutor în cazul simptomelor premenstruale și la menopauză. Uleiul esențial de angelică stimulează secreția sucurilor gastrice, promovând astfel digestia. În plus, susține peristaltismul intestinal normal și absorbția ușoară a hranei digerate prin pereții intestinali.

Angelica este un vindecător remarcabil pentru cicatrici, răni și vânătăi. Amestecați 5 picături de ulei esențial de angelică cu 10ml (2 lingurițe) dintr-un ulei vegetal, cum ar fi migdale, și aplicați de trei ori pe zi mai întâi, apoi o dată pe zi, până la vindecare. Este necesar să aveți răbdare. Atenție: nu vă expuneți la soare sau la ultraviolete imediat după utilizarea uleiului esențial de angelică.

Două picături de ulei esențial din semințe de angelică adăugate la 20 ml (4 lingurițe) de ulei de bază, împreună cu câteva picături de ulei esențial de eucalipt, niaouli sau cajput, formează un amestec bun pentru răceală și tuse, fie încălzit și aplicat prin frecție pe spate în fiecare dimineață, fie adăugat cu moderație în apa de baie. Feliuțe din rădăcină uscată de angelică mestecate de două ori pe zi timp de 6 luni cresc rezistența la viruși. Rămurele de angelică mestecate după masă împiedică flatulența și indigestia; alternativ, puteți pune câteva rămurele de angelică la macerat peste noapte într-o cantitate coniac și să beți câte puțin din acest macerat înainte sau după mese.

Uleiul esențial de angelică este un purificator sanguin eficient, acționând atât ca diuretic (promovează urinarea), cât și ca diaforetic (promovează transpirația), grăbind astfel procesul de eliminare a toxinelor din corp. Totodată, uleiul esențial de angelică oferă o bună protecție ficatului, stimulând secrețiile acestuia șși protejându-l de infecții.

Folosit în uleiul de masaj sau în băi, uleiul esențial de angelică stimulează sistemul limfatic, detoxofierea și ajută la lupta împotriva infecțiilor fungice. În general, uleiul esențial de angelică acționează ca tonic, stimulent, stomahic, nervin, hepatic și expectorant, fiind utilizat, de asemenea, și în parfumerie, în compoziții uleioase și săpunuri.

 


Ulei esențial de ANASON

Pimpinella anisum

Uleiul esențial de anason este distilat din semințele fructelor de anason. Are un miros dulceag și foarte caracteristic, asemănător cu cel al feniculului. Este incolor sau este de un galben foarte pal.

Constituenții principali: anetolul este într-un procent de 80-90%, însoțit de puțină aldehidă, acid anisic și metil chavicol. În comerț este falsificat adesea cu ajutorul uleiului esențial de fenicul sau de chimen. Atenție: uleiul esențial de anason este foarte toxic și periculos, fiind o adevărată otravă pentru sistemul nervos, provocând o amorțeală musculară, urmată de paralizie. Din 1959, în Franța, uleiul esențial de anason este sub controlul strict al Ministerului Sănătății. Acest ulei esențial poate fi mult mai periculos decât alcoolul pur și nu trebuie lăsat niciodată la îndemâna copiilor. Procentul ridicat de anetol, plus metil chavicolul ar putea fi extrem de toxice, astfel încât uleiul esențial de anason nu ar trebui folosit în scop terapeutic și nici vândut publicului. În comerț se găsește și o formă sintetică a anetolului, dar și acesta este foarte toxic. Producția anuală a uleiului esențial de anason în 1987 a fost de 40-50 tone. Producția a scăzut atunci când a apărut anetolul sintetic, prețul acestuia fiind foarte scăzut în comparație cu prețul uleiului esențial de anason.

Utilizări

Anasonul poate fi foarte eficient în tratarea sindromului premenstrual, precum și a simptomelor de menopauză, în special în contracararea retenției de fluid. Preparați un ceai prin fieberea a 2 lingurițe de semințe de anason în 600 ml apă timp de 3 minute. Principala acțiune a anasonului este la nivel digestiv, după cum consideră de multă vreme medicina indiană și chineză. Ceaiul de anason ajută în cazul indigestiei datorate anxietății și nervozității, și de asemenea, în cazul palpitațiilor de origine nervoasă, ușurând respirația și promovând relaxarea după masă. Ceaiul sau mestecarea semințelor de anason foarte încet, cum se face în India, pot preveni sughițul și flatulența. De asemenea, ajută și câteva respirații adânci și câteva minute de relaxare.

Uleiul esențial de anason are proprietăți antiseptice și ajută la vindecarea mai rapidă a rănii. De asemenea, susține digestia; în acest sens, pentru a ușura digestia, în special după o masă copioasă, se recomandă mestecarea a câtorva semințe de anason sau consumarea unui desert preparat cu anason sau a unui pahar cu apă în care s-au pus 1-2 picături de ulei esențial de anason.

Fiind antireumatic, uleiul esențial de anason ușurează, de asemenea, durerile musculare și artrita; stimulând circulația sanguină, reduce astfel durerea în zona afectată.

Uleiul esențial de anason este antiepileptic și antiisteric, două dintre proprietățile importante ale acestui ulei esențial. Astfel, uleiul are efecte sedative și narcotice și încetinește repirația, circulația și răspunsul nervos, calmând atacurile epileptice.

În ceea ce privește animalele mici și insectele, uleiul esențial de anason este toxic pentru acestea; pentru aceasta, uleiul poate fi utilizat în fumigații, spray-uri și în vaporizatoare.

În plus față de acestea, uleiul esențial de anason este folosit în parfumerie, articole pentru toaletă, săpunuri, compoziții parfumante, ape de gură și alte produse stomatologice. De asemenea, semințele de anason sunt utilizate ca agent de aromatizare în produsele de cofetărie, în industria hranei, în băuturi și lichioruri.

Uleiul esențial de anason nu trebuie administrat în cantități mari copiilor, datorită efectelor narcotice care încetinesc respirația și circulația.


Ulei esențial de BENZOIN

Styrax benzoin

Rășina de benzoe este mai întâi galbenă, dar atunci când se îngroașă și se întărește, devine roșie-maronie. Are un miros puternic de vanilie și este foarte aromată; la gust, este mai degrabă acră. Rășina este curățată și este disponibilă sub formă de pudră, de tinctură, simplă și compusă (aceasta din urmă este prea puternică pentru utilizarea pe piele), sau de ulei esențial.

Constituenții principali: 70-80% rășină, 20-25% acid cinamic, o cantitate mică de vanilină (care-i conferă mirosul), benzoat de coniferil, acid benzoic, feniletilen și alcool fenilpropilic. Atenție: benzoina poate provoca reacții alergice, așa încât faceți un test pe piele înainte de utilizare.

Utilizări

Benzoin este util în special pentru eczeme și psoriazis, folosind pudră de argilă (verde, dacă este posibil). Puneți 5-6 lingurițe într-un castronel, adăugați 3 picături de benzoin și destulă apă distilată pentru a prepara o pastă moale. Aplicați-o imediat pe zonele afectate, lăsați-o timp de minim 20 minute, apoi spălați cu infuzie de mușețel (3-4 flori uscate într-o cană cu apă fierbinte, infuzate 10 minute, apoi se strecoară și se răcește). Eczema și psoriazisul ar trebui să arate mult mai bine după acest tratament, zona ar trebui să fie mai puțin iritată, pasta terapeutică fiind foarte calmantă. Repetați de câteva ori pe zi, în cazuri acute.

Pentru psoriazis pe scalp, adăugați 5 picături de ulei esențial de benzoin într-un șampon foarte blând și agitați bine înainte de utilizare. Clătiți la sfârșit cu apă minerală rece. Dacă șamponul este prea puternic, adăugați apă distilată pentru a-l dilua.

Multe alte probleme de piele pot beneficia de pe urma folosirii acestei rășini balsamice: degerături, escare, răni, arsuri și ulcerații ale pielii. Amestecați 10 ml (2 lingurițe) de ulei de migdale, 2 picături de ulei de germeni de grâu și 6 picături de ulei de benzoin. Aplicați pe zonele afectate.

Pentru guturai și infecții la plămâni, puneți 3 picături de ulei de benzoin într-un bol cu apă fierbinte și plasați bolul lângă patul unde dormiți pe timpul nopții. Ziua, adăugați 4 picături de ulei esențial de benzoin și o picătură de ulei esențial de eucalipt într-un bol cu apă fierbinte, acoperiți-vă capul cu un prosop și inhalați atât cât puteți. De mai multe ori pe zi, frecați-vă pieptul, spatele și zona sinusurilor cu următorul amestec de uleiuri: 10 ml ulei de soia, 1 picătură de ulei de germeni de grâu, 8 picături de ulei esențial de benzoin și 2 picături de ulei esențial de eucalipt.


Ulei esențial de BUSUIOC

Ocimum basilicum

Uleiul esențial este extras prin distilare cu abur din planta înflorită și are o culoare galben pal sau verde pal sau este incolor, având un parfum cu note de camfor.

Utilizări

Uleiul esențial de busuioc este utilizat în tratamentul diferitelor probleme respiratorii, calmând discomfortul asociat cu astmul, bronșita și tusea convulsivă. În plus, aduce simțul pierdut al mirosului, previne atacurile de astm și ameliorează problemele la sinusuri. De asemenea, înlătură gripa și răceala. În ceea ce privește problemele digestive, uleiul esențial de busuioc are o acțiune rapidă; stimulează apetitul, susține digestia, previne constipația, înlătură gazele, calmează crampele stomacale și înlătură stările de greață și de vomă.

Proprietățile răcoritoare ale uleiului esențial de busuioc ajută la calmarea durerilor asociate cu artrita reumatoidă, durerile musculare și cu accidentele sportive. De asemenea, acest ulei esențial limpezește mintea și ajută în caz de migrene, calmează durerile de urechi, ulcerele bucale, și previne infecțiile gingivale; în plus acționează ca un insecticid, alinând înțepăturile de insecte. Cu ajutorul uleiului esențial de busuioc se tratează oboseala, depresia și tensiunea nervoasă, conferind un efect regenerator.

Uleiul esențial de busuioc stimulează circulația și reîmprospătează pielea în ceea ce privește culoarea, aspectul și tonusul; controlează acneea și petele și este folosit pentru a trata infecții ale pielii. Reduce celulita și aduce părului uscat luciu și strălucire.

Uleiul esențial de busuioc este faimos pentru calitățile sale stimulente, dar și sedative; datorită acestor calități sedative, înlătură insomnia, tensiunea nervoasă și atacurile de anxietate. Ca stimulent, uleiul esențial de busuioc sporește concentrarea, limpezește gândirea și ascute percepțiile, reduce frica, indecizia și tristețea, înviorând întregul sistem nervos.

Uleiul esențial de busuioc se amestecă bine cu cel de cuișoare, de lămâie verde, geranium, rozmarin, lavandă, eucalipt, bergamotă, ienupăr și salvia Sf. Ioan, aducând astfel și alte beneficii pentru sănătate.


Ulei esențial de BERGAMOTĂ

Citrus aurantium bergamia

Uleiul esențial de Bergamotă este extras, la fel ca și uleiul esențial de portocale, prin presarea cojii, sau prin răzuire, fără a atinge pulpa albă. Uleiul esențial curge din celulele sparte într-un burete care este apoi stors într-un container. Pentru a produce aproximativ 900 ml de ulei esențial de bergamotă sunt necesare circa 1000 de coji de fruct. Uleiul esențial de bergamotă are o culoare verde-smarald foarte plăcută, cu o aromă subtilă, picantă de lămâie.

Constituenții principali: Un ulei esențial bun conține până la 50% acetat de linalil; alți constituenți sunt bergamotina, bergaptenul, d-limonenul și linalolul.

Atenție: Datorită prezenței bergaptenului și bergamotinei, uleiul esențial de bergamotă trebuie folosit cu atenție atunci când este aplicat exetrn. Aceste două furocumarine cresc proprietățile de producere a melaninei de către piele și astfel bergamota este adesea folosită în preparatele pentru bronzare. Dar furanocumarinele sunt foarte des responsabile pentru o hiperpigmentare a pielii atunci când este expusă la soare (sau chiar doar la lumină, în anumite circumstanțe) și pot provoca anormalități care pot degenera. Așadar, uleiul esențial de bergamotă este un ulei esențial foarte periculos de utilizat în preparatele pentru bronzare, în special în vremea de astăzi, când a crescut numărul cazurilor de melanom și de cancer. Totdeauna, acest ulei esențial de bergamotă trebuie utilizat cu foarte mare prudență, în special în cazurile de piele sensibilă sau cu alunițe mari.

Utilizări

Bergamota este folosită în aromaterapie în special datorită proprietăților ei antiseptice și cercetările efectuate de mai mulți terapeuți au arătat că este tot atât de eficientă ca și lavanda. Proprietățile sale antiseptice și parfumul său minunat pot fi valorificate prin vaporizare în casă. Puneți apă fierbinte într-un bol și adăugați câteva picături de ulei esențial sau puneți câteva picături de ulei esențial de bergamotă pe un suport poros lângă un radiator plasat într-o cameră.

Uleiul esențial de bergamotă este eficient pentru inflamațiile pielii și pentru psoriazis; este utilizat, de asemenea, pentru tratarea eczemelor și acneei și ca demachiant pentru toate tipurile de ten. Acest ulei esențial vindecă pielea crăpată, uscată și iritată, fiind adăugat în crème și loțiuni pentru tratarea acneei și psoriazisului, având un efect răcoritor și revigorant.

Fiind o componentă principală în anumite crème, uleiul esențial de bergamotă poate fi utilizat pentru tratarea rănilor și tăieturilor, pentru pielea uleioasă, scabie și herpes bucal.

Uleiul esențial de bergamotă acționează ca un ajutor digestiv și ajută la calmarea crampelor stomacale; reglează apetitul prin stimularea sau inhibarea acestuia, în funcție de necesități. De asemenea, are efect terapeutic în infecțiile respiratorii, tuse, congestii pulmonare și răceală. Se folosește și pentru tratamentul pietrelor la bilă, bronșită, difterie și halitoză. Acest ulei esențial reduce inflamația plămânilor la cei suferinzi de fibroză chistică; este eficient împotriva infecțiilor vezicii urinarem anorexiei, malariei și infecțiilor bacteriene. Astfel, uleiul esențial de bergamotă este calmant, antibiotic, antidepresiv și vulnerar.

În ceea ce privește mintea, uleiul esențial de bergamotă împrospătează și elevează mintea, acționând ca un tonic și echilibrant nervos; studii făcute în Italia arată că acest ulei esențial este eficient în cazuri de panică, frică și anxietate, evocând o stare de fericire și bucurie, putând susține stima și încrederea de sine.


Ulei esențial de LEMN CU MIROS DE TRANDAFIR

Aniba rosaeodora

Parfumul lemnului cu miros de trandafir este foarte apreciat. Are note lemnoase, cu iz de mușchi de copac, florale, fiind asemănător cu uleiul esențial de trandafir. De asemenea, uleiul din lemn cu miros de trandafir este o bună bază, un fixativ natural, fiind mai gros și mai vâscos decât alte uleiuri esențiale și, astfel, este foarte folosit în parfumerie.

Constituenții principali: 70-80% linalol, fapt prețuit de producătorii de parfumuri mai multe decenii. Totuși, linalolul poate fi acum reprodus pe cale sintetică, astfel încât nu mai există scuze pentru utilizarea lemnului de copac. Evident, proprietățile terapeutice ale compusului sintetic nu vor fi aceleași, și nici mirosul, dar este de preferat distrugerii arborilor. Există, de asemenea, și alte surse de linalol: frunzele unei plante din Taiwan (numită Ho sau Shiu) produc un ulei cu 80-90% linalol. Alte uleiuri esențiale bogate în linalol sunt cel de bergamotă, coriandru, lavandă, lămâie, cimbru și ylang-ylang. Deși proprietățile terapeutice nu sunt identice, totuși, aceste uleiuri esențiale pot fi utilizate ca substitute.

Utilizări

Indienii din Amazon foloseau scoarța acestui copac în tratamente, datorită proprietăților ei medicinale și, într-adevăr, aceasta are o acțiune remarcabilă asupra pielii, ajutând în lupta împotriva ridurilor, vergeturilor și cicatricilor. Este un tonic prețios pentru piele și uleiul esențial poate fi folosit pentru pielea îmbătrânită (împreună cu uleiul esențial de trandafir o poate reîntineri) și pentru pielea care și-a pierdut tonusul sau a devenit flască după boală sau după pierderea în greutate.


Ulei esențial de CAJEPUT

Melaleuca leucadendron

Uleiul esențial distilat din rămurelele tinere, frunze și boboci este incolor și limpede, cu o aromă foarte puternică, amintind de camfor și piper, fierbinte și urmată de o senzație răcoroasă.

Constituenții principali: cineol (45-70%), aldehidă benzoică, butirică, valerică, pinen și terpineol.

Atenție: în caz de ingerare, este posibilă voma, urmată de sângerare internă; poate fi utilizat doar extern și nu trebuie lăsat la îndemâna copiilor.

Uleiul esențial de cajput este adesea contrafăcut cu alte uleiuri esențiale, cum ar fi rozmarin, terebentină și camfor și coloranți; în acest caz, nu va avea proprietățile terapeutice secifice.

Utilizări

Este util în caz de reumatism și articulații înțepenite. Amestecați 10 ml ulei de soia cu câteva picături de ulei de germeni de grâu și 10 picături de ulei esențial de cajput. Masați ușor părțile afectate, repetând de mai multe ori pe zi, mai ales atunci când durerea se simte mai acut. Pentru cistită, adăugați 3 picături de ulei esențial de cajput în baia caldă.

Uleiul esențial de cajput este bine cunoscut pentru proprietățile sale antibiotice și antifungice. Acționează ca un analgezic blând, ca diaforetic, insecticid și expectorant; el omoară sau inhibă creșterea microorganismelor. Datorită proprietăților antibacteriene, uleiul esențial de cajput rezolvă congestiile pulmonare, răcelile și tusea; poate fi utilizat ca inhalant pentru infecțiile sinusurilor. Fiind antinevralgic, reduce durerile musculare și simptomele reumatismului. Este bun în tratamentul extern contra puricilor și păduchilor. Având proprietăți antimicrobiene, uleiul esențial de cajput previne infecțiile septice și susține vindecarea rapidă a tăieturilor, contuziilor și a rănilor. Folosit în alifii, este bun pentru dureri de dinți și de urechi.

Uleiul esențial de cajput conține cineol, substanță care previne infecțiile cu drojdii și calmează durerea și iritațiile pielii; este utilizat în pecingine și în piciorul atletului. Uleiul este bun și pentru sistemul respirator și pentru sistemul nervos, fiind un stimulent puternic.


Ulei esențial de CHIMEN

Carum carvi 

Uleiul esențial de chimen, distilat din semințe, este incolor, având uneori o nuanță de galben care se închide pe măsură ce uleiul se maturează. Parfumul este mult mai moscat decât în cazul semințelor, mult mai picant și mai fierbinte.

Constituenții principali: 50-60% carvonă; carvacol, carven și limonen. Studiile confirmă că procentul ridicat de carvonă ajută digestia, stimulând secreția de sucuri gastrice.

Utilizări

Chimenul este excelent pentru toate problemele digestive, cum ar fi flatulența, durerea gastrică, dispepsia, colicile și colita. De asemenea, uleiul esențial de chimen este considerat un antiseptic moderat. Pentru digestia dificilă în cazul adulților se mestecă câteva semințe încet, se bea un pahar cu apă caldă și se respiră profund câteva minute. Digestia ar trebui să înceapă și senzația de durere va fi ușurată. Pentru a prepara un ceai pentru indigestie, se pune o linguriță de semințe zdrobite în 600 ml apă fierbinte timp de 10 minute. Se bea după mese. Această infuzie este bună de asemenea pentru dismenoree.

Pentru colicile nervoase la copii, se amestecă bine 50 ml ulei de soia, 2 picături de ulei de germeni de grâu și 12 picături de ulei esențial de chimen. Se încălzește amestecul pe baie de apă și apoi se masează pe zona stomacului la copil, în sensul acelor de ceas, timp de câteva minute. Aplicați o cataplasmă caldă cu semințe de in sau de ovăz pe zona stomacului, acoperiți cu un prosop și lăsați să stea astfel timp de 15 minute. Durerea ar trebui să dispară.

Uleiul esențial de chimen este bun pentru sănătatea inimii; ajută la menținerea unui ritm cardiac normal, scade tensiunea sanguină, scade nivelul de colesterol din sânge, previne rigidizarea venelor și arterelor și tonifică mușchiul cardiac.

Uleiul esențial de chimen stimulează fluxul de sânge, păstrând corpul cald și ușurând discomfortul asociat cu reumatismul, guta și artrita.

Folosit în inhalații, înlătură congestia și fluidifică mucusul. Aplicat local, uleiul esențial de chimen tratează acneea și reglează producția glandelor sabacee; tonifică ficatul, reduce ridurile și liniile fine și aduce energie. Aplicat extern, tratează tusea și răceala, lepra, vertigo, negii, erupții cutanate, căderea părului și dureri de dinți.

Utilizat intern, tratează hipertensiunea, oboseala, nervozitatea, diabetul, meningita, voma, febra, hipertensiunea, insomnia și problemele glandelor endocrine. Proprietățile sale aperitive curăță intestinele și ușurează constipația. În mod tradițional, uleiul esențial de chimen este utilizat pentru bronșită, colici intestinale și colici flatulente la copii. Promovează secreția de lapte la mamele care alăptează; sporește calitatea și cantitatea laptelui. Este un bun antiseptic și dezinfectant; vindecă sistemul urinar și excretor. Inhibă dezvoltarea bacteriilor și fungilor, prevenind infectarea rănilor și a ulcerelor. Uleiul esențial de chimen acționează ca un eficient antihistaminic, antimicrobian, stimulent, stomahic, tonic, larvacid, carminativ, expectorant, diuretic, antispasmodic, astringent și antiseptic.

Uleiul esențial de chimen călduț calmează durerile musculare și osteoartrita; colicile, dispepsia, flatulența și indigestia pot fi vindecate cu ajutorul acestui ulei. De asemenea, uleiul esențial de chimen poate fi utilizat în caz de diabet, astm, febra fânului, leucemie, alergii și reumatism. Uleiul este potrivit pentru tenul matur și îmbătrânit, pentru pielea uscată și crăpată. În plus, este bun pentru tratarea acneei, coșurilor, psoriazisului și eczemelor. Amestecat cu miere și usturoi, uleiul esențial de chimen acționează ca un tonic în caz de răceală și tuse.

Studiile au arătat că compușii prezenți în uleiul esențial de chimen sunt eficienți împotriva mai multor boli și cresc producția de măduvă osoasă și de celule imunitare. De asemenea, acest ulei ajută la eliminarea toxinelor, stimulând astfel funcționarea normală a ficatului. Studii recente au arătat că uleiul esențial de chimen poate fi de folos în probleme autoimune, prevenind și tratând cancerul. Stimulează sistemul hormonal, tratând astfel paraziții intestinași, viermii și candida. Cu ajutorul acestui ulei pot fi tratate letargia, lipsa de concentrare, oboseala mentală, colicile la copii, tăieturile, loviturile, vezica biliară și rinichii.

Uleiul esențial de chimen este antitumoral, antiinflamator, antiviral, stimulent digestiv și protector hepatic; este utilizat în cancer, boli infecțioase și pentru probleme digestive. Nu este toxic, iritant sau sensibilizant, dar, totuși, este fototoxic, aceasta însemnând că nu este indicat să folosiți pe piele acest ulei și apoi să vă expuneți la razele ultraviolete ale soarelui.

 


Ulei esențial de CARDAMON

Elettaria cardamomum

Uleiul esențial de cardamon este obținut prin distilare cu abur din semințele parfumate. Uleiul esențial este lichid și incolor, cu o tentă de verde gălbui, având un parfum placut, cald, moale și picant, motiv pentru care este utilizat foarte mult în compozițiile de parfum floral.

Constituenții principali: cineolul și terpineolul, cu puțin limonen și urme de eucaliptol și zingiberen. Constituenții variază cu fiecare varietate de ulei de cardamon, în funcție de tipul de plantă utilizată, de climă, sol etc. Sunt puține parfumuri asemănătoare cu cel de cardamon și, astfel, este imposibil să fie reprodus sintetic.

Utilizari

Dacă este folosit în arta culinară, cardamonul poate fi un diuretic natural pentru retenția de fluid și astfel poate fi de ajutor în perioada menstruației sau la menopauză. Pentru aceleași probleme este util un ulei de masaj. Astfel, puteți amesteca 20 ml de ulei de soia, 2 picaturi din ulei de germeni de grâu și 8 picaturi de ulei esențial de cardamon. Masați în sensul acelor de ceas pe zona stomacului, plexului solar și coapselor, preferabil dimineața. Din semințe poate fi preparat un decoct pentru a ajuta la digestie și pentru tratarea flatulenței: fierbeți câteva semințe în 600 ml apă timp de 2 minute, apoi adăugați puțină mentă proaspătă. Consumați acest decoct după mese, cu miere, dacă doriți.

Uleiul esențial de cardamon este un bun ajutor pentru digestie și acționează ca un tonic digestiv; totodată, este un stimulent al apetitului, fiind bogat în minerale cum ar fi calciul, potasiul și magneziul. Potasiul ajută la controlul tensiunii sanguine, în vreme ce cuprul ajută la producerea de globule roșii. Având proprietăți carminative, uleiul esențial de cardamon înlătură flatulența, aciditatea stomacală și ajută în caz de indigestie; fiind folosit și pentru halitoză, uleiul esențial de cardamon calmează și durerille de gât și ajută în caz de răgușeală.

În aromaterapie, uleiul esențial de cardamon este folosit pentru masaj pentru a lupta cu depresia și stresul. Uleiul esențial de cardamon calmează stomacul, după diaree și vomă; ajută la albirea dinților și calmează spasmele musculare respiratorii și generale. Este un tonic pentru ficat și inimă; este un diuretic eficient și promovează secreția de bilă și decongestionarea ficatului. Este utilizat în tratamentul nevralgiei și gonoreei. Uleiul esențial de cardamon îmbunătățește circulația sanguină la nivelul plămânilor, reduce inflamația la nivelul gurii și faringelui, tratează bronșita, răceala, astmul, alergiile respiratorii și normalizează sucurile gastrice.


Ulei esențial de MORCOV

Daucus carota

Descriere: uleiul esențial de morcov este preparat din semințele mici și păroase care sunt zdrobite. Pe lângă utilizarea sa în terapie, uleiul esențial de morcov este folosit și în parfumerie. Are o culoare galben-portocalie, este foarte fluid și are un miros picant, piperat. O mare parte din uleiul esențial de morcov folosit în terapie provine din Europa.

Constituenții principali: acid acetic, aldehidă alifatică, carotal, beta caroten, cineol, acid formic, limonen, pinen și terpineol.

Utilizări

Morcovul, sălbatic sau cultivat, este una dintre cele mai sănătoase legume, deoarece conține multe vitamine și minerale importante: vitamina A și caroten, complexul de vitamine B, vitaminele C, D, E și K, precum și cupru, fier, magneziu, mangan, fosfor, potasiu și sulf. De asemenea, morcovul conține un zahăr ușor digerabil, levuloză și dextroză.

Morcovii sunt bogați în caroten (precursorul vitaminei A) care, conform lucrării dr.Leclerc și a lui Artault de Vevey, fortifică sistemul imunitar. Astfel, morcovii ar trebui să fie consumați în fiecare zi (150-200g), datorită proprietăților terapeutice numeroase. Morcovii consumați în timpul lactației ajută la stimularea unui flux abundent de lapte. Morcovii sunt buni pentru probleme la ficat, diaree și constipație (fiind bogați în fibre vegetale), anemie și reumatism.

O apă de morcovi cu fenicul poate liniști colica copiilor: fierbeți 2 morcovi în 300 ml apă cu câteva frunze de fenicul, timp de 10-15 minute, strecurați, răciți și adăugați puțină miere. Nimic nu e mai bun pentru copilul căruia îi cresc dinții decât o bucată mare de morcov pe care s-o mestece: uleiurile naturale ajută la calmarea gingiilor inflamate (în niciun caz nu aplicați ulei esențial de morcov pe gingiile bebelușului).

O cantitate foarte mică de ulei esențial de morcov poate fi ingerată pentru curățarea ficatului. Înhalațiile făcute cu ulei esențial de morcov conferă o stare de calm. Uleiul esențial de morcov relaxează și calmează vasele de sânge, reducând tensiunea sanguină la pacienții cardiaci. Acest ulei esențial este un bun purificator al sângelui; el îndepărtează blocajele energetice, permite curgerea liberă a energiei, sporește acuitatea vizuală și detoxifică ficatul. Aplicat pe piele, acționează minunat, tratând eczeme, ulcere, răni care zemuiesc, psoriazisul, acneea, ridurile și liniile fine, hrănind pielea. Uleiul esențial de morcov este un antioxidant puternic; el îndepărtează radicalii liberi din corp, încetinind procesul de îmbătrânire. Acționează ca un dezinfectant puternic și vindecă infecțiile stomacului, vezicii urinare, gurii, intestinelor și gâtului. Datorită proprietăților antivirale, uleiul esențial de morcov este util în afecțiuni virale, cum ar fi gripa și herpesul bucal. Prezența vitaminei A și a beta-carotenoidelor reduce efectele razelor ultraviolete,prevenind cancerul de piele. Uleiul esențial de morcov este carminativ, diuretic, hepatic, stimulent, tonic, vermifug și depurativ; întărește membranele mucoase, alinând artrita, reumatismul și guta. Folosit prin vaporizare, susține sistemul respirator; de asemenea, uleiul esențial de morcov crește producția de globule roșii atunci când este masat pe piele. Poate fi utilizat ca antidepresiv, parfumu său puternic înlăturând stresul și anxietatea. De asemenea, inhibă dezvoltarea fungilor, este utilizat ca bază în crème și loțiuni, este folosit în masajul facial și corporal, precum și în măștile faciale.


Ulei esențial de CEDRU

Cedrus altlantica

Pentru utilizare terapeutică, singurul care este recunoscut este uleiul de cedru de Atlas, cedru care crește în Maroc. Marocanii produceau circa 6-7 tone de ulei pe an în anii ’80. Uleiul esențial de cedru este distilat cu abur direct din lemn și are aspectul unui sirop galben și foarte balsamic; are un miros de terpentină, dar mai dulce și mai agreabil, asemănător cumva cu uleiul esențial din lemn de santal.

Constituenții principali: Hidrocarburi terpenice, puțin cedrol (care cristalizează când este izolat) șii sesquiterpene, în special cadinen.

Atenție: Există și alte varietăți de „ulei de cedru” diferite de cel marocan care sunt pe piață. Astfel, uleiul de cedru din USA este obținut din ienupărul J. flaccida, mexicano și virginiana. Uleiurile esențiale exrase din acești copaci sunt bogate în cedrol. Ultimul tip este bogat în thujonă și este folosit pentru a falsifica uleiul esențial de salvie. Aceste uleiuri esențiale americane sunt folosite în principal în parfumerie, conferind o bază placută, cu nuanțe lemnoase pentru parfumuri, ape de toaletă și săpunuri. În scop terapeutic, insistați pe uleiul din cedru de Maroc (Atlas). În trecut, uleiul esențial de cedru a fost prescris intern, dar s-au înregistrat probleme stomacale, cu senzații de arsură intensă, sete și greață. Așadar, evitați să utilizați acest ulei esențial pe cale internă. Extern, uleiul esențial de cedru poate fi utilizat așa cum este sau diluat, în funcție de necesități.

Utilizări

În ultimii 100 de ani, s-a remarcat efectul benefic al uleiului esențial de cedru asupra eczemelor, erupțiilor pe piele și asupra altor boli de piele și de aceea acest ulei esențial este foarte prețuit în dermatologie. Pentru exczeme și alte erupții pe piele, amestecați 8 picături de ulei de cedru cu 20 ml (4 lingurițe) de ulei din germeni de grâu. Aplicați acest amestec de 3-4 ori pe zi.

Ca stimulent, uleiul esențial din cedru poate fi adăugat în uleiul de masaj corporal sau în produsele pentru bărbați. Astfel, puteți adăuga 4-5 picături în crema folosită după bărbierit. Deoarece uleiul este un stimulent sexual, ar putea fi folosit pentru produsele pentru bărbați. În general, uleiul esențial de cedru în sine este mai greoi și este necesar să fie amestecat cu alte uleiuri esențiale cu note mai vii, cum ar fi lavanda sau rozmarinul.

Ca sedativ, uleiul esențial de cedru are un efect calmant, relaxant și sedativ asupra minții. De asemenea, induce somnul în cazul pacienților care suferă de insomnie. Efectele sedative ale uleiului esențial de cedru au fost dovedite clinic de către cercetătorii japonezi.

Curăță pielea de impurități, întinde pielea, înlătură iritațiile însoțite de mâncărime, poate fi utilizat regulat pentru  acnee, eczeme, erupții cutanate, pete și riduri. Folosit în inhalații, uleiul esențial de cedru are efect expectorant, ajutând la eliminarea flegmei și a mucusului, fiind utilizat pentru tratarea diferitelor afecțiuni respiratorii, cum ar fi astmul, bronșita, congestia, tusea și sinuzita. De asemenea, reduce producția de sebum, controlează mătreața și îmbunătățește starea părului, stimulând foliculii și scalpul; reduce celulita prin creșterea circulației și îndepărtarea deșeurilor din corp. Promovează urinarea și este util pentru tratarea infecțiilor tractului urinar și a problemelor de prostată. Reduce durerea de spate, în artrită, reumatism și în sindromul de tunel carpian. Este un tonic nevrin puternic și induce o stare de meditație; ajută în caz de hipertensiune, întărește gingiile și calmează durerile de dinți.

Uleiul esențial de cedru a fost folosit în trecut ca un antidot important pentru otrăvire; este folosit în compoziția săpunurilor și a parfumurilor, ca agent de parfumare.


Ulei esențial de MUȘEȚEL

Anthemis nobilis/Matricaria chamomilla

Distilat din florile care tocmai s-au uscat, uleiul esențial de mușețel dulce are o culoare albastru pastel care mai târziu se preschimbă într-un galben-verzui. Uleiul esențial din mușețel sălbatic are o culoare mai intensă și este mai puternic și mai puțin usturător.

Constituenții principali: partea cea mai importantă este constituită de azulenă, o substanță aromatică grasă care este antiinflamatoare și susține vindecarea rapidă a problemelor de piele și a rănilor. Această substanță nu este prezentă în floare, dar se formează în timpul distilării uleiului.

Utilizări

Uleiul esențial de mușețel este în special tonic, digestiv, sedativ, antialergic, antiseptic, antispasmodic, antibiotic, antidepresiv, antinevralgic, antiinflamator, carminativ, colagog, cicatrizant, emenagog și analgezic; alte proprietăți: febrifug, hepatic, sedativ, nervin, digestiv, tonic, antispasmodic, bactericid, sudorific, stomahic, antiinfecțios, vermifug și vulnerar. Astfel, uleiul de mușețel și alte câteva au fost utilizate în mod obișnuit până la cel de-al 2-lea război mondial ca dezinfectante naturale și antiseptice în spitale și în chirurgie. Puterea antiseptică a plantei și a uleiului esențial extras din ea este de 120 de ori mai mare decât cea a apei de mare sau a apei sărate.

Multe din laudele aduse mușețelului de către marii botaniști sunt încă justificate. Astfel, în cartea sa, Paradisul Terestru, din 1656, Parkinson scria că, folosit în apa de baie, mușețelul conferă o stare de confort și de înzdrăvenire și ușurează durerile atunci când acestea există. Câteva picături de ulei esențial de mușețel pot fi adăugate într-o baie fierbinte pentru a înlătura oboseala și pentru a ușura durerea în orice parte a corpului. O astfel de baie parfumată ar putea fi, de asemenea, și un tonic pentru copiii și pentru oamenii în vârstă care au fost bolnavi și sunt în convalescență. Pentru dureri, în general, aplicați prin masaj un amestec de 10ml (2 lingurițe) de ulei de sâmburi de struguri, 2 picături de ulei esențial de camfor și 4 picături de ulei esențial de mușețel, după ce în prealabil ați făcut o baie cu mușețel. În cazul unui copil obosit se poate prepara un ulei simplu de masaj cu 10 ml ulei de soia și 3 picături de ulei esențial de mușețel, care se aplică de-a lungul coloanei vertebrale după o baie cu mușețel. Mușețelul este unul dintre uleiurile esențiale cele mai delicate, astfel încât este ideal pentru folosirea în cazul copiilor: o picătură de ulei esențial amestecat cu o linguriță de ulei din sâmburi de struguri și plasat pe degetul arătător poate fi masat fără nici o problemă pe gingiile unui copil cu dureri în perioada dentiției.

Infuziile preparate din flori uscate de mușețel, precum și inhalațiile, ușurează de asemenea durerile de cap, migrenele, răcelile, tusea, nevralgia facială și sinuzita. Pentru aceasta din urmă, amestecați 5 ml (1 linguriță) de ulei de soia cu 4 picături de ulei esențial de mușețel și masați timp de câteva minute în zona sinusurilor și a ochilor, de la nas către tâmple: ar trebui să producă o ușurare imediată. În caz de iritabilitate generală sau de febră nervoasă intermitentă, masați în sensul acelor de ceas în zona plexului solar și la baza coloanei vertebrale o dată sau de două ori pe zi: folosiți 5 picături de ulei esențial de mușețel la 5 ml (1 linguriță) de ulei de soia.

Mușețelul este foarte bun și pentru alergii, cum ar fi febra de fân. Puneți câteva picături de ulei esențial de mușețel într-un bol cu apă fierbinte plasat lângă patul unde dormiți sau pe o batistă curată plasată lângă perna pe care dormiți. Aceasta va ajuta de asemenea și la ușurarea simptomelor de astm, răceală, bronșită și pneumonie.

Mușețelul este încă extrem de folositor pentru tratarea multor probleme ale femeilor, cum ar fi amenoreea, dismenoreea, sindromul premenstrual și cistita. Băile cu mușețel, masajele și infuziile pot ajuta la evitarea acumulării de fluide în organism înainte de menstruație și a oricăror probleme legate de hidropizie.

O calitate remarcabilă pe care o are mușețelul este aceea de a facilita digestia și, astfel, infuziile sunt excelente în caz de indigestie, colici, pierderea apetitului, gută și pot opri, de asemenea, diareea de vară la copii. Astfel, o simplă cană de ceai luată înainte de culcare, ajută digestia, dar vă poate, totodată, și relaxa, astfel încât să aveți un somn plăcut și odihnitor, fără coșmaruri.


Ulei esențial de SCORȚIȘOARĂ

Cinnamomum zeylanicum/Cinnamomum cassia

Uleiul esențial de scorțișoară este obținut rpin distilarea cu abur a scoarței și a frunzelor; uleiul esențial din cassia, care nu este prea ușor de găsit, se obține prin distilarea cu abur din frunze, scoarță și rămurelele tinere. Consistența acestui din urmă ulei esențial este mai vâscoasă, fiind mai puțin subtil și aromatic.

Constituenții principali: aldehidă cinamică (60-65%), cariofilen, cimen, eugenol, linalol, metilamin ketonă care conferă aroma caracteristică, felandren, pinen și multe altele. Cassia conține un procent mai ridicat de aldehidă cinamică, în jur de 80-85%.

Atenție: uleiurile acestea esențiale nu trebuie niciodată administrate fără consultarea unui terapeut experimentat. Ele pot fi toxice pentru mulți oameni și trebuie să fie bine diluate într-un ulei de bază și folosite în combinație cu alte uleiuri esențiale. Dacă sunt utilizate în stare pură într-o baie sau direct pe piele, aceste uleiuri esențiale pot provoca usturimi și arsuri foarte neplăcute. Conținutul ridicat de eugenol al acestor uleiuri esențiale de scorțișoară le fac în stare să corodeze metalul.

Utilizări

Uleiul de scorțișoară este antiseptic, digestiv și antireumatic. Datorită faptului că frunzele de scorțișoară conțin un procent ridicat de fenoli (5-10% eugenol), scorțișoara a fost clasificată ca fiind una dintre plantele cele mai antiseptice și antivirale din natură. Astfel, o sursă menționează că uleiul esențial de scorțișoară a distrus o cultură de bacil tific în mai puțin de jumătate de oră. Pentru siguranță, se recomandă ca scorțișoara să fie utilizată acasă doar sub formă se scoarță sau de pulbere din scoarță măcinată, putând fi de folos în caz de răceală sau viroze, acționând, totodată, și ca un stimulent al sistemului digestiv.

Uleiul esențial de scorțișoară îmbunătățește circulația sanguină, facilitând distribuția nutrienților și oxigenului către fiecare colțișor al corpului. Acest fapt este binefăcător în special pentru artrită, crampe și spasmele musculare și pentru reumatism.

Uleiul esențial de scorțișoară este folosit pentru tratarea problemelor digestive, cum ar fi diareea, colicile, dispepsia, greața și flatulența. Uleiul esențial de scorțișoară este antibacterian, antifungic, antiviral, antioxidant, antiinflamator și anticoagulant, carminativ, febrifug și emenagog. Este bun în caz de depresie, elevând starea de spirit și inducând o stare de căldură sufletească. Datorită proprietăților antimicrobiene, este de ajutor în infecțiile rinichilor, colonului, uretrei și tractului urinar. Pe de altă parte, uleiul esențial de scorțișoară stimulează metabolismul, funcționarea corpului, secrețiile, circulația, eliminările și întregul sistem nervos. Este eficient împotriva pecinginei, inflamațiilor și infecțiilor virale, cum ar fi răceala și gripa, candida, cataracta, ateroscleroza. Datorită proprietăților astringente, uleiul esențial de scorțișoară întărește rădăcina firului de păr, gingiile, pielea și mușchii. De asemenea, ajută la oprirea hemoragiilor uterine și a altor hemoragii externe și interne, ajutând la contracția vaselor de sânge.


Ulei esențial de CITRONELLA

Cymbopogon nardus

Uleiul esențial este distilat din frunze și are o culoare galben până la maro închis, cu un parfum foarte pregnant de lămâie.

Constituenții principali: variază în funcție de originea uleiului. Cel din Java, de exemplu, are un conținut ridicat de citronelol (30-50%) și geraniol, cu urme de citral, metil-eugenol și diferite terpene. Uleiul esențial din Sri Lanka conține mai puțin citronelol (numai 8-18%), cu puțin geraniol, 5-8% eugenol și urme de borneol, citral și diferite terpene.

Atenție: Datorită faptului că uleiul esențial de citronella este ieftin, a fost folosit, împreună cu lemnul de santal, pentru a imita uleiul esențial de geranium; apoi, lemongrass și geranium pentru a imita uleiul esențial de trandafir (care conține geraniol și citronelol); și pentru a imita uleiul esențial de verbină.

Utilizări

Pentru înțepături și ca insecticid, luați o sticluță cu citronella în vacanță. Puneți câteva picături pe pat și lângă pernă. Aplicați de câteva ori pe zi pe înțepăturile de insecte: aceasta va face să dispară mâncărimea și va acționa și ca un antiseptic. Pentru copii sub 8 ani, diluați uleiul esențial (10 picături la 25 ml ulei de migdale).

Dacă aveți probleme reumatice sau alte dureri, amestecați 50 ml ulei de soia sau alt tip de ulei vegetal cu 20 de picături de ulei esențial de citronella. Masați pe părțile afectate.


Ulei esențial de CUIȘOARE

Eugenia caryophyllata

Uleiul de cuișoare este distilat din frunze și din fructele necoapte. Se adaugă puțină sare în apă pentru a ridica temperatura de fierbere și extracția se face de mai multe ori pentru a extrage uleiul esențial. Acesta este incolor, cu o nuanță de galben atunci când este proaspăt distilat: pe măsură ce se maturează, capătă o culoare maro închis. Uleiul esențial de cuișoare are un parfum piperat de vanilie, cu o notă subtilă de garoafă roșie.

Constituenții principali: Majoritatea sunt fenoli (70-80%), în particular eugenol. Acesta a fost izolat de Bonastre în 1827 și este unul dintre fenolii cei mai antiseptici, de 3-4 ori mai puternic decât oricare altul. Alți constituenți sunt acetileugenol (care dă miroul specific), acidul benzoic, benzoatul de benzil, furfurolul, o sesquiterpenă (beta cariofilen) și vanilina.

Atenție: uleiul de cuișoare este adesea amestecat cu un ulei vegetal (de obicei de palmier) și ulei din boabe și frunze de cuișoare. Uneori se adaugă copaiba, un ulei preparat din rășina unui arbore brazilian, Copaifera officinalis. Aceasta este un mare păcat pentru că proprietățile terapeutice sunt excelente doar în cazul uleiului esențial pur de cuișoare. Datorită conținutului de eugenol, uleiul poate coroda metalul.

Utilizări

Textele vechi menționează în unanimitate despre cuișoare că sunt stimulente și posedă calități stomahice, expectorante, sedative, carminative, antispasmodice și digestive. Ajută în caz de flatulență, stimulează digestia și revigorează apetitul, fiind bune pentru convalescență. Cuișoarele sunt un tonic general atât pentru fizic, cât și pentru psihic, precum și pentru cei care suferă de frigiditate. Totuși, principala calitate este faptul că sunt antiseptice, datorită proporției ridicate de eugenol. De aceea sunt utilizate în cazul paraziților intestinali și pentru prevenirea infecțiilor virale. Sunt bune pentru sistemul imunitar și sunt eficiente în special în cazul infecțiilor la nivelul gurii și măselelor. Pe de altă parte, a ține niște cuișoare în gură este o idee bună pentru cei care vor să se lase de fumat.

Valoarea dentară a cuișoarelor este bine cunoscută. Ele sunt antiseptice, dar posedă, de asemenea, și proprietăți sedative și anestezice, astfel încât pot amorți ușor limba. Dacă aveți durere de dinți, fie sugeți un cuișor pe partea cu probleme, fie aplicați pe dintele respectiv un mic tampon de vată cu o picătură de ulei esențial de cuișoare pe el. Aceasta vă va ușura durerea până ce ajungeți la stomatolog și, totodată, vă va ajuta să vă păstrați gura curată datorită efectului antiseptic. Nu utilizați niciodată prea mult ulei esențial și nu-l lăsați prea mult în  zona cu probleme, pentru că este posibil ca gingiile să înceapă să sufere. Pentru halitoză (mirosul urât al gurii) se poate prepara o apă de gură: fierbeți în apă timp de 5 minute câteva cuișoare, lăsați să se răcească, apoi adăugați câteva frunze de mentă și spălați-vă gura și faceți gargară cu lichidul strecurat.

Pentru dureri reumatice, amestecați 25 ml de ulei de ricin, 5 picături de ulei esențial de ienupăr, 5 picături de ulei de germeni de grâu și 5 picături de ulei esențial de cuișoare într-o sticlă de culoare închisă. Aplicați amestecul pe locul dureros și masați, apoi păstrați cald locul respectiv.

În medicina populară, pentru a activa travaliul după ce s-au simțit primele dureri se administra o infuzie de cuișoare, care putea, de asemenea, să ușureze și durerile.


Ulei esențial de CORIANDRU

Coriandrum sativum

Uleiul esențial de coriandru, distilat din semințele de coriandru are o culoare galben pal și un parfum plăcut de mușchi, aromat. Pentru a obține 2-3 kg de ulei esențial sunt necesare aproximativ 100 kg de semințe.

Constituenții principali: coriandrol 60-65% (un alcool), geraniol și pinen, cu urme de borneol, cimen, dipenten, felandren și terpinen. Uleiul esențial de coriandru este ușor contrafăcut din ulei esențial de portocale și de terebentină.

Atenție: uleiul esențial de coriandru nu trebuie să fie folosit intern de oricine, ci doar de către terapeuții foarte experimentați. Dacă este luat intern în mod greșit, efectul ar putea fi fatal.

Utilizări

Uleiul esențial de coriandru combate oboseala și poate, de asemenea, să fie prescris extern pentru probleme reumatice și stări de febră.

Extern, coriandrul este util pentru ușurarea nevralgiei faciale, durerilor de dinți, crampelor faciale nervoase și a durerii faciale asociate cu zona zoster. Este de asemenea eficient atunci când este folosit după viroze și pentru crampe la nivelul plexului solar; câteva picături puse în ulei de migdale pot fi masate zilnic în zona respectivă în sensul acelor de ceas. Aceasta ajută de asemenea la regularizarea respirației.

În medicina chineză, uleiul esențial de coriandru este utilizat ca stimulent al stomacului și al inimii. Încălzește sistemul, stimulează digestia, circulația, secreția de enzime, excreția și hormonii. Acționează eficient asupra creierului și sistemului nervos, luptând cu depresia și anxietatea. De asemenea, uleiul esențial de coriandru ajută la tratarea durerilor artritice, reumatice și musculare; tonifică sistemul respirator și excretor. Elimină infecțiile tractului respirator. Este bun împotriva pojarului, acneei, gutei și dermatitei. Este utilizat în mod tradițional în letargie, oboseală mentală și epuizare. Există rapoarte care afirmă că uleiul esențial de coriandru este un agent chelator natural, util în detoxifierea de metale grele. De asemenea, reduce cantitatea de zahăr din sânge prin creșterea colesterolului bun și scăderea colesterolului rău. Cercetătorii sunt de părere că uleiul esențial de coriandru poate fi utilizat în infecțiile cu MRSA și în toxinfecțiile alimentare. În plus, protejează împotriva infecțiilor de tract urinar, înlătură greața, este lipolitic, poate fi folosit în compoziția apei de gură, ca parfumant în compoziții dezodorizante pentru corp, ajută la eliminarea toxinelor și a gazelor. Oamenii de știință portughezi au descoperit că acest ulei este eficient împotriva a 12 specii de bacterii letale.


Ulei esențial de CHIPAROS

Cupressus sempervirens

Uleiul esențial de chiparos este produs prin distilare cu abir din frunzele proaspăt culese și din conurile de chiparos; uleiul esențial astfel extras este incolor sau galben foarte pal, având un miros plăcut lemnos și balsamic de ambră.

Constituenții principali: terpene (65%, în particular beta pinen și terpineol), cedrol, camfor, câțiva acizi și tanin.

Utilizări

Chiparosul acționează ca un vasoconstrictor și poate fi prescris pentru toate problemele circulatorii, cum ar fi venele varicoase și hemoroizii. Pentru venele varicoase, amestecați 50 ml de ulei din sâmburi de struguri, 3 picături din ulei de germeni de grâu și 15 picături din ulei esențial de chiparos. Masați picioarele în fiecare zi. Sub formă de decoct pentru aceleași probleme, precum și pentru probleme la menopauză, chiparosul este foarte eficient: fierbeți timp de câteva minute 15 g de conuri de chiparos zdrobite într-un litru de apă. Infuzați 10 minute și apoi beți o cană plină de 3 ori pe zi.

Dr. Jean Valnet folosea chiparosul în spital pentru tuse și bronșită: câteva picături de ulei esențial de chiparos puse pe perna pacientului opreau tusea. În Franța de altădată pastilele pentru tuse erau făcute din conuri de chiparos zdrobite.

Uleiul esențial de chiparos era utilizat de vechii egipteni pentru a trata infecțiile tractului urinar, balonările, diareea și transpirația. Chinezii utilizează uleiul esențial de chiparos pentru ficat și sistemul respirator. În culturile tibetană și nepaleză acest ulei esențial a fost folosit pentru purificare.

Acest ulei esențial tonifică și înviorează pielea, mușchii și gingiile. Aplicat sub formă de compresă, poate ajuta în caz de sângerare nazală.

Uleiul esențial de chiparos stimulează circulația și ajută la dezintoxicarea întregului corp. Inhalațiile cu acest ulei ajută în caz de răceală, tuse și congestie. Proprietățile sale sedative calmează și relaxează mintea și corpul. Acționând ca un vasoconstrictor, uleiul esențial de chiparos ajută în caz de tăieturi și răni sângerânde. O baie la picioare folosind acest ulei, ajută în caz de picioare obosite și, eventual, umflate, reducând și mirosul neplăcut. De asemenea, acest ulei este bun în caz de incontinență urinară. Folosit ca inhalant sau într-un vaporizator, uleiul esențial de chiparos este util în caz de bronșită sau astm, ajutând la eliberarea flegmei și mucusului; calmează spasmele musculare, reumatismul și artrita. De asemenea, acest ulei este util în caz de capilare sparte, eczemă și psoriazis. Asigură funcționarea normală a rinichiului și scade tensiunea. Ajută în caz de înțepături de insecte, umflături și retenție de lichide. Regularizând producția de sebum, uleiul esențial de chiparos tratează acneea, pielea și părul uleios și mătreața. Folosit în apa de baie, acționează ca un tonic corporal și deodorant; este util în celulită, tonificând țesuturile conective slăbite. De asemenea, calmează și elevează starea celor nervoși și iritați.


Ulei esențial de EUCALIPT

Eucalyptus spp.

Rămurelele și frunzele de la copacii tineri și mai maturi sunt folosite pentru extragerea uleiului esențial. Copacii mai maturi dau mai mult ulei cu calități aromatice mai bune. Uleiul esențial este foarte fluid și are o culoare galben pal clară și o aromă plăcută proaspătă, balsamică.

Constituenții principali: Cineol sau eucaliptol, 70-80%; diferite aldehide, cetone, alcooli sesquiterpenici și terpene. Există aproximativ 250 de constituenți în uleiul esențial de eucalipt, astfel încât este extrem de dificil de reprodus prin sinteză.

Utilizări

Uleiul esențial de eucalipt este un bun antiseptic și este un remediu favorit pentru răceli și gripă, bronșită și infecții virale. Sunt multe modalități în care acest ulei esențial poate fi utilizat pentru tratarea acestor probleme.

Pentru inhalație, adăugați 3 picături într-un bol cu apă fierbinte și inhalați timp de 5 minute. Faceți aceasta de 3-4 ori pe zi. Puneți câteva picături pe o batistă și inhalați din când în când. Adăugați câteva picături când faceți o baie caldă. Preparați un ulei din 50 ml ulei de soia, 2 picături de ulei de germeni de grâu și 15 picături de ulei esențial de eucalipt și masați spatele și abdomenul de 3 ori pe zi. Același ulei poate fi de folos, de asemenea, în probleme nervoase și oboseală, precum și în cazul convalescenților. Masați zona sacrului, plexul solar și palmele de câteva ori pe zi. Aplicat în acest fel, uleiul compus acționează ca un stimulent al sistemului nervos.

Problemele reumatice pot beneficia, de asemenea, de pe urma folosirii uleiului esențial de eucalipt (o altă utilizare familiară a uleiului în comerț este ca parte din amestecurile pentru comprese): amestecați uleiurile ca mai sus, dar folosiți 8 picături de ulei esențial de eucalipt și 4 picături de ulei de cimbru în loc de 15 picături de ulei de eucalipt.

Frunzele pot fi folosite, de asemenea, pentru tratarea răcelilor și gripei. Adăugați o linguriță de frunze uscate de eucalipt la 600 ml apă fierbinte și infuzați timp de 10 minute. Puneți puțină miere, dacă doriți, și beți ceaiul pe parcursul zilei, cel puțin 6-8 căni. O infuzie din frunze de eucalipt în apă fierbinte poate acționa ca un generator de vapori cu aromă de eucalipt, fie în sălile publice sau într-un salon de spital.

Cercetările au relevat proprietățile hipoglicemice și hipotensoare ale eucaliptului. Astfel, consumând o infuzie din frunze de eucalipt este posibil ca nivelul de zahăr în sânge să revină la normal.


Ulei esențial de FENICUL

Foeniculum vulgare

Deși toate părțile plantei sunt aromatice, uleiul esențial este extras prin distilare cu abur din semințele zdrobite, fiind aproape incolor sau uneori având o culoare galben pal și o aromă puternică, amintind de anason, dar care este mai blândă și mai asemănătoare cu cea a camforului.

Constituenții principali: anetol, până la 60%, aldehidă anisică, camfen, d-fenchonă, dipenten, estragol, fenonă, felandren și pinen.

Atenție: Combinația de anetol și estragol (metil chavicol) ca și în cazul anasonului se pare că este periculoasă. Astfel, persoanele sensibile trebuie să folosească cu prudență uleiul esențial de fenicul.

Utilizări

Feniculul este asociat de mult timp cu digestia și este un ingredient prețios care o facilitează, împreună cu planta înrudită, mărarul (Dacă un copil are colici abdominale, poate fi calmat dacă consumă un morcov fiert cu apă de fenicul). Feniculul este minunat pentru revigorarea energiei musculare, fiind de folos mai ales atleților și celor care practică sportul mai intens. De asemenea, feniculul este bun pentru cei aflați în convalescență, consumat ca atare, împreună cu ruda sa, mărarul, precum și sub formă de infuzii.

Pentru o infuzie de fenicul puneți o jumătate de linguriță de semințe zdrobite într-un ceainic și turnați 600ml de apă clocotită. Lăsați 7 minute, apoi strecurați și consumați ceaiul la o temperatură potrivită. Îndulciți cu miere, dacă doriți și consumați această infuzie ca un tonic dimineașa sau pe parcursul zilei.

Pentru o baie tonică, adăugați 10 picături de ulei esențial de fenicul în apa fierbinte în timp ce se umple cada, apoi intrați în cadă și relaxați-vă timp de 10 minute. Această baie este bună, de asemenea, pentru cei cu probleme urinare, cum ar fi cistita. După aceea, masați picioarele, mâinile, spatele, dosul gâtului și picioarele cu un ulei de masaj pentru corp constând din 50 ml de ulei de soia, 4 picături de ulei din germeni de grâu și 15 picături de ulei esențial de fenicul.


Ulei esenţial de BRAD

Abies alba

Uleiul esenţial de brad este distilat cu abur din rămurele şi ace proaspete de brad; aroma sa proaspătă este plăcută.

Constituenţi principali: limonen, camfen, alfa-pinen, santen, beta-cariofilen, triciclen.

Utilizări

Uleiul esenţial de brad este un bun antiseptic; graţie concentraţiei ridicate de compuşi organici antiseptici care stimulează sistemul imunitar şi previn infecţiile periculoase, uleiul esenţial de brad poate fi folosit cu încredere acolo unde este nevoie de aceste calităţi ale sale. Proprietăţile calmante ale acestui ulei esenţial, îl fac ideal pentru calmarea durerii şi pentru relaxarea musculară. Datorită capacităţii sale de stimulare a fluxului sanguin, uleiul esenţial de brad poate ajuta la eliminarea toxinelor din corp, stimulând şi transpiraţia, conducând la întremarea corpului. Fiind un antiseptic al căilor respiratorii, uleiul esenţial de brad poate fi folosit cu succes în probleme respiratorii; poate uşura tusea şi expectoraţia, acţionând şi ca un agent antiinflamator în ceea ce priveşte gâtul şi bronhiile. În ceea ce priveşte metabolismul, uleiul esenţial de brad acţionează ca un stimulent corporal. Astfel, o baie caldă în care am pus câteva picături de ulei esenţial de brad este foarte recomfortantă.


Ulei esențial de TĂMÂIE

Boswellia carterii

În trunchiul copacului sunt făcute incizii adânci, din care exudă rășina sub formă de „lacrimi” de formă ovoidală. Acestea se usucă și cad pe pământ, fiind astfel colectate. Rășina este de culoare galben alburie, lăptoasă și cerată. Uleiul esențial de tămâie este distilat cu abur din rășina care conține 3-8% ulei esențial. Acest ulei esențial de tămâie este incolor sau are o culoare galben pal; are un parfum balsamic, subtil, de lămâie, uneori cu o notă de camfor.

Constituenții principali: alcool cetonic (olibanol), substanțe rășinoase (30-60%) și terpene (camfen, dipenten, alfa si beta pinen, felandren).

Utilizări

Ca și alte rășini, tămâia este behică (calmează tusea), pectorală și un bun antiseptic. Este eficientă în inhalații pentru secrețiile specifice răcelii și pentru congestia respiratorie. Puneți 2 picături de ulei esențial de tămâie într-un bol cu apă fierbinte și faceți inhalații timp de 7 minute, ținând capul acoperit cu un prosop. Amestecați 10 ml de ulei de soia, 2 picături de ulei din germeni de grâu și 6 picături de ulei de tămâie. Utilizați acest amestec pentru a masa zona sinusurilor și ganglionii de după urechi atunci când sunt dureroși, tâmplele și pieptul. Procedați astfel de câteva ori pe zi.

Uleiul esențial de tămâie conține anumiți compuși numiți sesquiterpene, care stimulează sistemul limbic, glandele vitale și centrii din creier. Datorită proprietăților sale antiseptice și dezinfectante, acest ulei este de ajutor în caz de tăieturi, echimoze, răni și piele uscată. O baie caldă în care am pus câteva picături de ulei esențial de tămâie ameliorează circulația sanguină, oboseala și răceala. De asemenea, uleiul esențial de tămâie este utilizat în probleme dermatologice, cum ar fi acneea, dermatita și psoriazisul. Substanțele prezente în acest ulei susțin producerea de globule albe și întăresc sistemul imunitar. Acidul boswellic prezent în uleiul esențial de tămâie este utilizat în tratamentul stărilor inflamatorii. Datorită faptului că este și un bun cicatrizant, uleiul esențial de tămâie este util pentru reducerea semnelor și cicatricilor, datorate furunculelor, acneei, variolei și gravidității; datorită proprietăților sale sedative, acest ulei este considerat a fi și un tonic al sistemului nervos. Uleiul esențial de tămâie este vulnerar, carminativ, uterin, expectorant, diuretic, astringent și digestiv.

Uleiul esențial de tămâie poate facilita, de asemenea, introspecția, meditația și rugăciunea. Pentru aceasta puneți câteva picături pe o bucată de vată lângă un radiator aflat în funcție sau lângă un bec cu incandescență sau într-o farfuriuță cu apă fierbinte.


Ulei esențial de GERANIUM

Geranium spp.

Uleiul esențial de geranium este distilat cu abur din părțile verzi aromate ale plantei numită pelargonium, în special frunzele. Planta trebuie să fie proaspăt tăiată, exact înainte de înflorire. Pentru a obține 1 kg de ulei esențial de geranium sunt necesare circa 300-500 kg de plantă, astfel încât uleiul de geranium este destul de scump (deși nu tot atât de scump ca cel de trandafir). Uleiul esențial de geranium este limpede și incolor, cu o vagă tentă verzuie. Are o aromă minunată și cea de geranium rose seamănă cu aroma uleiului esențial de trandafir; acesta din urmă conține, de asemenea, geraniol și citronelol, acesta fiind motivul pentru care uleiul esențial de geranium este folosit adesea pentru a falsifica uleiul esențial de trandafir, care este mult mai scump.

Constituenții principali: alcooli (geraniol terpenic 75-80%, borneol, citronelol, linalol, terpineol), esteri (acetic, butiric, valerianic), cetone, fenoli (eugenol) și terpene (felandren, pinen).

Atenție: uleiul esențial de geranium de cea mai bună calitate este destul de scump, așa că și acesta este falsificat, la rândul său, cu esteri artificiali, cu ulei de cedru, terebentină sau lemongrass. Aceste falsuri pot fi detectate ușor de către un expert, dar sunt vândute publicului ca ulei esențial de geranium adevărat. Este evident că în această situație, rezultatele terapeutice nu vor fi pe măsura așteptărilor, astfel încât este nevoie de multă atenție când cumpărați.

Utilizări

Uleiul esențial de geranium este unul dintre cele mai importante uleiuri esențiale din aromaterapie și aproape că el însuși este în sine o trusă de prim ajutor; este vulnerar, tonic, antiseptic și hemostatic, fiind bun pentru stările de oboseală și convalescență. Poate fi folosit, de asemenea, și pentru copii, dar, ca și în alte cazuri, remediile trebuie să fie diluate la jumătate sau chiar mai mult.

În particular, uleiul esențial de geranium este util pentru multe probleme ale pielii și poate ajuta la vindecarea tăieturilor și contuziilor, degerăturilor, infecțiilor fungice, piciorului de atlet și eczemelor. Aplicați așa cum este pe tăieturi și contuzii, așa cum ați proceda cu oricare alt antiseptic și acoperiți cu un tifon. Repetați de câteva ori pe zi când schimbați pansamentul.

Pentru hemoroizi, puneți 1 picătură de ulei esențial de geranium într-un vas mic cu cremă rece sau cu 5 ml ulei de germeni de grâu. Aplicați cu ajutorul unui pansament de tifon, care este bine să-l lăsați în zona tratată dacă este posibil și repetați de câteva ori pe zi sau când apar dureri.

Uleiul esențial de geranium este util în cazul femeilor care au dureri menstruale; pentru aceasta, se diluează cu un ulei purtător și se face un masaj al zonei abdominale. De asemenea, acest ulei esențial este un bun diuretic, fiind util pentru eliminarea excesului de apă din corp. Poate fi utilizat în loțiuni de corp pentru a controla starea pielii (nici uleioasă, nici uscată). Înlătură anxietatea și calmează excesele emoționale. Acest ulei esențial joacă, așadar, un rol important în aromaterapie, echilibrând mintea, emoțiile și sistemul hormonal.


Ulei esențial de GHIMBIR

Zingiber officinalis

Uleiul esențial de ghimbir este distilat din rizomi. Este mai mult sau mai puțin fluid, de culoare galbenă, uneori pal, uneori mai închis. Este foarte aromatic și camforat, cu o notă plăcută de lămâie și foarte piperat, asemănător cu ardeiul iute.

Constituenții principali: sesquiterpene (camfen, d-felandren, zingiberen), alcooli sesquiterpenici (izoborneol-linalol) și terpene, citrol și rășini.

Atenție: uleiul esențial nu trebuie aplicat sau masat niciodată în stare pură pe piele, sau adăugat direct în formă pură în apa de baie, deoarece este posibil ca pielea să reacționeze prin iritație și mâncărimi, urmate de beșici. Totdeauna uleiul esențial de ghimbir trebuie diluat cu un ulei vegetal extras prin presare la rece.

Utilizări

Ghimbirul este binecunoscut ca fiind un stimulent încălzitor și ca un ajutor pentru digestie și pentru problemele digestive. Puțin ulei esențial de ghimbir amestecat cu un ulei vegetal poate fi aplicat prin masaj pentru tratarea umflăturilor provocate de retenția de apă sau pentru tratarea reumatismului.

Acțiunea stimulantă a uleiului de ghimbir este utilă în caz de oboseală și epuizare. Conținutul de zingibaină, o substanță analgezică, face acest ulei util pentru tratarea artritei și spasmelor musculare. Masați acest ulei pe zonele musculare dureroase și veți obține o ușurare imediată. Uleiul esențial de ghimbir este prescris pentru dureri în gât, amigdalită, probleme datorate diferenței de fus orar, rău de mișcare; de asemenea, acest ulei îndepărtează răceala și febra prin provocarea transpirației.

Uleiul esențial de ghimbir sporește circulația sanguină. Aplicarea sa locală pe piele este utilă în caz de celulită și vene varicoase; acest ulei tonifică sistemul cardiovascular. Scade colesterolul, reducând riscul formării de cheaguri de sânge, promovează secreția de sucuri gastrice și crește apetitul, înlătură gazele și arsurile la stomac. Datorită proprietăților expectorante, uleiul esențial de ghimbir facilitează expectorația mucusului din plămâni și gât, îmbunătățind funcțiile sistemului respirator; este util, de asemenea, în gripă, astm și bronșită. Fiind un bun antiseptic, uleiul esențial de ghimbir inhibă creșterea microorganismelor pe suprafața corpului. Astfel, uleiul esențial de ghimbir este utilizat în tratamentul răcelii, contuziilor, fracturilor, mahmurelii, sinuzitei și carbunculilor. În ceea ce privește părul, uleiul esențial de ghimbir este eficient în controlul mătreții.

 


Ulei esențial de Grapefruit

Citrus paradisi

Uleiul esențial de grapefruit are o aromă pătrunzătoare și reîmprospătătoare. Culoarea poate varia, de la galben pal, la ușor roșiatică, iar vâscozitatea este scăzută.

De obicei, uleiul esențial de grapefruit este extras prin presare, deși ceea ce rezultă prin această metodă nu este propriu-zis un ulei volatil (uleiurile volatile sunt extrase prin hidrodistilare).

Componenții principali sunt: alfa-pinene, sabinene, myrcene, limonene, geraniol, linalool, citronellal, decyl/neryl acetat, terpinelol-4.

Deși uleiul de grapefruit este netoxic, neiritant, nesenzitivizant și nefototoxic, totuși se recomandă evitarea aplicării pe piele înainte de expunerea la soare, cel puțin atunci când se utilizează în produse în care concentrația de ulei esențial este mai ridicată de 3-4%.

Proprietățile terapeutice ale uleiului esențial de grapefruit sunt: antidepresiv, antiseptic, aperitiv, diuretic, dezinfectant, stimulant limfatic, tonic, antiinfecțios.

Datorită proprietăților diuretice, poate ajuta la eliminarea apei din corp, fiind de aceea util în tratarea celulitei. În acest fel ajută la stimularea sistemului limfatic și prin urmare la detoxifiere.

Curăță pielea congestionată în cazul tenului gras, precum și a celui acneic, simultan cu tonifierea pielii și țesuturilor adiacente.

Calitățile sale de îngrijire a pielii, fac să fie utilizat în egală măsură pentru îngrijirea scalpului, cu efecte pozitive în promovarea creșterii părului.

Este utilizat cu succes pentru combaterea oboselii musculare, precum și a rigidității musculare.

Pe plan psihic, ajută la eliminarea depresiei și combaterea stresului, tonifiind sistemul nervos.

Prin vaporizare, uleiul esențial de grapefruit poate fi utilizat pentru ameliorarea durerilor de cap, mahmurelii, epuizării mentale și depresiei.

Utilizat în băi, sau ca ulei de masaj, poate ajuta pentru tratarea celulitei, răcelilor, gripei, lipsei de energie, oboselii musculare, durerilor de cap, epuizării emoționale și mentale.

Utilizat în creme, măști sau loțiuni, uleiul esențial de grapefruit ajută la curățarea tenului acneic, congestionat sau gras, precum și la eliminarea celulitei și a excesului de apă din piele.

 

 


Ulei esențial de ISOP

Hyssopus officinalis

Planta este cultivată pentru uleiul esențial care are un parfum foarte plăcut, aromat și este galben închis.

Constituenții principali: alcool, geraniol, borneol, thujonă, felandren și, în cantități mari, o cetonă terpenică, pinocamfona.

Atenție: pinocamfona poate face ca uleiul esențial de isop să aibă efecte toxice și, de aceea, acest ulei esențial nu trebuie vândut publicului, fiind prescris doar de doctori sau de practicanți reputați ai aromaterapiei. Cercetările arată că uleiul esențial de isop poate provoca crize epileptice dacă dozajul nu este respectat. Astfel, acest ulei esențial nu trebuie utilizat de către persoanele sensibile, deoarece acțiunea sa asupra sistemului nervos poate fi fatală.

Utilizări

Isopul este pectoral, expectorant, decongestionant, stimulent, sudorific și carminativ. Este recomandat pentru tuse și răceli, gripă, bronșită, astm și răceli cronice. Pentru a ușura efectele acestor probleme, turnați 600 ml de apă fierbinte peste 15 g (o lingură) de plantă de isop proaspăt, infuzați 10 minute și consumați 3 cești de ceai pe zi între mese.

Isopul poate fi utilizat, de asemenea, și extern, sub formă de cataplasme puse pe o lovitură, tăietură sau rană. Pentru aceasta, fierbeți 50 g de plantă de isop în 600 ml apă, lăsați să stea timp de 15 minute, apoi aplicați fiertura pe o cataplasmă pusă pe zona afectată.


Ulei esențial de IASOMIE

Jasminum officinale

Până de curând, planta a fost utilizată în trei forme diferite: ca ulei esențial, ca absolut sau concret și fiecare din aceste forme necesitau metode diferite de extracție. Uleiul esențial era cel mai scump, aceasta deoarece florile produc relativ puțin ulei esențial și acesta este extras prin distilare cu abur. Astăzi este aproape imposibil să se obțină ulei esențial de iasomie.

Constituenții principali: cetona jasmonă, care este responsabilă pentru parfumul minunat; alți constituenți sunt alfa terpineol, benzil acetat, benzil alcool, indol, linalol și linalil acetat. Jasmona are nuanțele de boboci de flori de portocală, narcise și osmanthus (un arbore veșnic verde din China, cu flori cu parfum de caise), dar este totuși distinctă și atât de rafinată, încât merită să ignori prețul și să cumperi parfumul cu de cea mai bună calitate! Indolul în cazul florilor din Spania și Africa de Nord este mult mai puternic decât în cazul florilor din Franța, ajungând la concentrația maximă noaptea, astfel încât florile sunt culese atunci.

Atenție: De la sfârșitul anilor ’80 uleiul esențial de iasomie nu mai este disponibil, deoarece producătorii au trecut de la metoda scumpă de distilare cu abur la extracția cu solvenți. Absolutul produs prin această metodă nu este potrivit pentru utilizarea în scop terapeutic. Astfel, aproape orice ulei esențial de iasomie etichetat astfel este de fapt un absolut ce poate fi utilizat doar ca parfum.

Utilizări

În Indonezia, florile de Jasminum sambac sunt fierte și decoctul este folosit pentru a îmbăia ochii infectați și sub formă de comprese. În Cochin China, un decoct de frunze și rămurele de Jasminum nervosum se consuma ca purificator al sângelui. Altă specie, Jasminum floribundum, este folosită pentru a trata oamenii care au teniază; uneori, frunzele și rămurelele sunt adăugate în amestecul terapeutic pentru a spori efectul. Iasomia nu joacă un rol prea important în terapie, dar fără îndoială că parfumul ei este atât de rafinat, încât este posibil ca starea de spirit să se schimbe chiar și numai mirosind acest parfum. Nu folosiți în dormitor acest parfum, deoarece este stimulent și vă poate ține treji. O altă formă de administrare a iasomiei este ceaiul verde chinezesc parfumat cu flori uscate de iasomie, despre care multe persoane sunt de părere că este de ajutor în caz de migrenă și are un efect calmant. Se pare că oamenii au reacții diferite la constituenții prezenți în florile de iasomie.


Ulei esențial de IENUPĂR

Juniperus communis

Uleiul esențial de ienupăr este distilat din boabele negre, proaspete, de ienupăr. Cu cât planta crește mai la sud, cu atât mai mult ulei esențial este conținut în boabe și, totodată, cu atât mai plăcut este parfumul. Astfel, uleiul esențial de ienupăr din Italia este cel mai bun. Uleiul esențial de ienupăr este transparent, fluid și incolor, uneori având o nuanță galben-verzui. Aroma este asemănătoare cu cea a pinului, dar mult mai piperată, fierbinte și balsamică, cu un gust arzător, cumva amar.

Constituenții principali: este bogat în C1-pinen, borneol, cadinen, camfen, isoborneol, juniperină, alcool terpenic și terpineol.

Atenție: uleiul esențial de ienupăr este adesea contrafăcut cu terebentină, astfel încât aveți grijă când cumpărați.

Utilizări

Proprietățile principale ale uleiului esențial de ienupăr: antireumatic, antiseptic, depurativ, diuretic, emenagog, stomahic, carminativ, sudorific și tonic. Extern, este antiparazitar. Uleiul esențial de ienupăr era considerat a fi un ulei miraculos de către vechii europeni, care-l foloseau pentru a trata holera, dizenteria, febra tifoidă și teniaza.

Pentru reumatism sau pentru încheituri dureroase, amestecați 10 ml ulei de soia, 2 picături de ulei de germeni de grâu și 10 picături de ulei esențial de ienupăr. Masați încheitura înțepenită, spatele gâtului, plexul solar și coloana vertebrală de două ori pe zi, până la îmbunătățirea stării. Masați până uleiul este absorbit complet.

Pentru a reduce retenția de fluid dinaintea menstruației, puneți 5 picături de ulei esențial de ienupăr într-o baie caldă. Apoi faceți un masaj cu uleiul preparat mai sus (crescând uleiul de soia la 20 ml), de la labele picioarelor până sus, la coapse. Baia caldă este folositoare, de asemenea, și în caz de cistită.

Ienupărul este bun pentru unele probleme ale pielii. Pentru acnee, amestecați 5 ml (o linguriță) de ulei de soia și de ulei de sâmburi de struguri cu 5 picături de ulei esențial de ienupăr și o picătură de ulei de germeni de grâu. Aplicați de câteva ori pe zi atunci când starea pielii este proastă.

Pentru acnee cu puroi, înmuiați puțină vată în ulei esențial de ienupăr pur și aplicați dimineața și seara. Acesta acționează ca un antiseptic puternic și va fi de ajutor în cazul inflamației. Tratamentul poate fi repetat de 2-4 ori pe zi, atunci când simptomele sunt foarte supărătoare.

Pentru eczemă umedă, amestecați 10 ml (2 lingurițe) de ulei de migdale, 5 picături de ulei de germeni de grâu, 6 picături de ulei de ienupăr și aplicați imediat, repetând la fiecare 4 ore până simptomele se îmblânzesc. Acoperiți cu tifon pentru a permite pielii să respire.

Făcând regulat inhalații cu ulei esențial de ienupăr, este reglat apetitul și este întărit sistemul imunitar. Acest ulei constă din acizi grași și se comportă asemănător cu uleiul de pește, îmbunătățind astfel circulația la nivelul ficatului și reducând leziunile de la acest nivel.

Universitatea Medicală din Gdansk, Polonia, a publicat în 2003 un raport care afirmă proprietățile antifungice și antibacteriene ale uleiului, care previne infecțiile microbiene. De asemenea, uleiul esențial de ienupăr este utilizat și pentru infecții gastrointestinale. Proprietățile sale antiinflamatorii ajută în caz de contracturi musculare, gută, dureri de spate, spasme, crampe musculare și artrită. Acest ulei îmbunătățește circulația sanguină, astfel încât sângele să răspândească nutrienții în fiecare colțișor al corpului. Compușii chimici din uleiul esențial de ienupăr elimină radicalii liberi din corp, care intră în fluxul sanguin și în celule; de asemenea, acest ulei esențial este folosit în caz de ulcere, eczeme, sciatică, febra fânului, tăieturi, dermatite, congestie limfatică, mahmureală și răni. Ajută la deschiderea porilor blocați ai pielii, în caz de încheieturi umflate și de oboseală musculară.

Difuzat într-o încăpere, uleiul esențial de ienupăr va curăța aerul și-l va dezinfecta.


Ulei esențial de DAFIN

Laurus nobilis

Uleiul esențial de dafin este extras din frunze prin distilare cu abur, având culoarea galben-verzuie și un parfum agreabil, care amintește de cajput, deși acesta din urmă este mai blând și mai usturător.

Constituenții principali: Cineol până la 50%, alfa pinen, eugenol, geraniol, linalol, felandren, sesquiterpenă și alcool sesquiterpenic.

Atenție: datorită conținutului de eugenol, uleiul esențial de dafin ppoate coroda metalul. Respectați cantitățile recomandate.

Utilizări

Dafinul este un carminativ, experctorant, diuretic și sudorific, fiind prescris pentru flatulență, digestie lentă și dificilă, stări astmatice și bronhoree (o formă cronică de bronșită, cu multă flegmă). De asemenea, dafinul este recomandat pentru bronșită cronică, gripă și febră gripală, dispepsie, flatulență și infecții virale; pentru aceasta se face o infuzie de frunze sau boabe de dafin.

Luați 5 g de frunze de dafin, 10 g de coajă de portocală organică și 300 ml de apă clocotită: infuzați 10 minute, strecurați și apoi beți cu miere dacă doriți. Această infuzie este un sudorific minunat, promovând transpirația, și care poate cu adevărat să vă ajute în caz de gripă.

Pentru durerile reumatice, puneți 10 picături de ulei esențial de dafin, sau câteva frunze proaspete, într-o baie fierbinte și relaxați-vă. După baie, masați zonele afectate cu un ulei preparat din 20 ml ulei de sâmburi de struguri și 12 picături de ulei esențial de dafin; purtați un halat gros, calduros și stați în pat cel puțin jumătate de oră.

Un amestec din ulei de soia și ulei esențial de dafin este foarte util pentru gâtul înțepenit: amestecați 5 picături de ulei esențial de dafin cu 10 ml ulei de soia și utilizați acest amestec pentru a masa în jurul gâtului până se absoarbe complet, apoi purtați o eșarfă grosuță cel puțin 20 minute, ținând capul pe pernă. Puteți să folosiți, de asemenea, și frunze de dafin: fierbeți-le 10 minute, apoi înmuiați un prosop mic în lichid și plasați în jurul gâtului. Aceste remedii pot fi folosite, de asemenea, și pentru entorse. Uleiul esențial de dafin poate fi folosit, de asemenea, și pentru pediculoză, scabie și pentru pierderea părului după o infecție.

 


Ulei esențial de LAVANDĂ

Lavandula angustifolia/officinalis

Florile sunt distilate cu abur pe locul unde cresc și sunt necesare aproximativ 100 kg de flori pentru a obține 500-600 g ulei esențial de lavandă. Acesta are culori variate, de la un galben închis la un galben-verzui închis și are un parfum foarte pronunțat. Conținutul și calitatea uleiului depind foarte mult de climat, sol și altitudine. De exemplu, lavanda franțuzească este considerată mai bună decât cea englezească, deoarece este mai bogată în linalil acetat: această substanță conferă o notă mai fructată și mai dulce, considerată a fi mai plăcută decât nota de camfor specifică lavandei englezești, ce are un procent mai ridicat de lineol.

Se poate produce ulei esențial chiar și din tulpinile de lavandă, dar parfumul este mai puțin subtil decât cel din flori.

Constituenții principali: alcooli, cum ar fi borneolul, geraniolul și linalolul, esteri cum ar fi geraniilul și linalilul, și terpene, precum pinenul și limonenul. Uleiul esențial de lavandă conține, de asemenea, și o proporție ridicată de fenol, așa încât este un puternic antiseptic și antibiotic.

Atenție: uleiul esențial de lavandă este unul dintre cele mai puțin toxice uleiuri esențiale, dar totuși trebuie să avem grijă. Adesea, lavandina este vândută ca ulei esențial de lavandă pentru că este mai ieftin de produs. Totuși, remediile preparate cu lavandină nu vor funcționa dacă este folosită această substanță în loc de lavandă. Prețul ar putea să vă orienteze: lavandina are o treime din prețul uleiului esențial de lavandă. Sunt multe contrafaceri și, astfel, trebuie să fim foarte siguri de proveniența uleiului esențial.

Utilizări

Lavanda este uleiul esențial asociat cel mai des cu arsurile și cu vindecarea pielii. Oricine este interesat cât de cât de aromaterapie este posibil să fi auzit despre povestea Dr. R.M. Gattefosse, unul dintre fondatorii terapiei, în ceea ce privește lavanda. Acesta a suferit o arsură la mână în laboratorul său și a scufundat accidental mâna arsă în bolul din imediata apropiere, plin cu ulei esențial de lavandă. Durerea a încetat și arsura s-a vindecat foarte repede după aceea. Astfel, în caz de arsuri, aplicați ulei esențial pur pe arsură și acoperiți cu un tifon. Sau, dacă nu aveți la dispoziție ulei esențial de lavandă, luați câteva flori de lavandă sau chiar frunze din grădină, aplicați-le pe arsură și acoperiți după cum am spus. Această aplicație este, de asemenea, bună și pentru alte probleme ale pielii.

Lavanda este foarte eficientă în tratarea cistitei, vaginitei și leucoreei. Preparați un ceai dintr-o linguriță de flori uscate de lavandă și 600 ml apă clocotită, infuzați 5 minute, îndulciți cu miere și beți de 6 ori pe zi până simptomele dispar. Acest ceai poate fi, de asemenea, adăugat în bideu, pentru aceleași probleme, pentru iinfecții urinare și pentru cei care au probleme după actul sexual. Alternativ, puteți adăuga 3 picături de ulei esențial de lavandă la apa călduță din bideu.

Ceaiul de mai sus este, de asemenea, bun ca un tonic de dimineață pentru convalescenți, ca tonic digestiv după mese, pentru stări reumatice și la prima manifestare a unei răceli sau gripe. Pentru cea din urmă, faceți gargară cu un ceai în care ați adăugat câteva picături de ulei esențial de lavandă și beți de cel puțin 5 ori pe zi.

Datorită faptului că este atât de delicat, uleiul esențial de lavandă poate fi folosit în timpul sarcinii. Astfel, pentru a rezolva problemele circulatorii, cum ar fi venele varicoase, masați picioarele cu un ulei preparat din 3 picături de ulei esențial de chiparos, 2 picături de ulei esențial de lavandă și de lămâie și 25 ml de ulei de soia.

Lavanda este reputată pentru faptul că vindecă durerile de cap (culegătorii pun o rămurică de lavandă sub pălărie).

Shakespeare vorbește despre posibila utilizare a lavandei ca afrodisiac: Perdita, în Poveste de Iarnă, oferă „lavandă fierbinte, mentă, cimbru, măghiran…Acestea sunt florile din miezul verii și cred că ele se oferă bărbaților de vârstă mijlocie”.


Ulei esențial de LĂMÂIE

Citrus limon

Ca și uleiul esențial de bergamotă, uleiul esențial de lămâie este obținut din pulpa uleioasă a fructului care este presată cu ajutorul unor bureți; uleiul esențial se adună în burete care, mai apoi, este strâns pentru a elibera uleiul. Deși înceată, această metodă veche produce un ulei esențial de o calitate superioară celui produs prin metodele mai moderne. Uleiul esențial de lămâie are o culoare galben pal, uneori este chiar verzui, având un miros proaspăt plăcut.

Constituenții principali: Limonen (până la 90%) și citral (3-5%); alți componenți sunt cumarine (bergamotină și limetină) și flavone (diosmină și limotricină).

Atenție: Ca majoritatea uleiurilor din genul citrus, uleiul esențial de lămâie nu se păstrează bine și, dacă este lăsat în aer liber sau în lumină, poate deveni repede tulbure și pal la culoare, cu un miros dezagreabil. Astfel, atunci când cumpărați, verificați data fabricației foarte atent și nu cumpărați dacă este uleiul esențial are aspect tulbure. Nu utilizați niciodată un ulei vechi pe piele deoarece vă va putea provoca o reacție alergică nedorită și, oricum, nu va avea nicio valoare terapeutică. Uleiul esențial de lămâie provoacă dermatită dacă ne expunem la soare după utilizarea sa.

Utilizări

Un remediu pentru infecții oculare este picurarea în ochi a câtorva picături de suc de lămâie de 5-6 ori pe zi. Totuși, trebuie să știți că este extrem de dureros, cu o senzație de arsură care persistă; ochii se liniștesc după un timp și se simt mult mai bine. O picătură în fiecare ochi, aplicată de câteva ori pe zi, este suficientă.

Uleiul esențial de lămâie este numit „polivalent” (panaceu) de către fitoterapeuții francezi, care-l consideră a fi un tonic, stimulent, stomahic, carminativ, diuretic, antiseptic, bactericid și antiviral. A fost folosit ca antiseptic și dezinfectant în spitale până la primul război mondial.

Lămâia este foarte utilă pentru toate problemele venoase, pentru varice sau pentru capilare sparte. Fie consumați o lămâie pe zi, fie beți sucul de la o lămâie amestecat cu apă minerală și cu o linguriță de miere, de două ori pe zi, fierbinte sau rece.

De asemenea, lămâia este de ajutor în cazul sindromului premenstrual și isomniei. Astfel, în fiecare zi, începând cu 7 zile înainte de menstruație, beți noaptea înainte de culcare și dimineața la trezire sucul fierbinte de la o lămâie proaspăt stoarsă. Pentru dureri menstruale masați pe abdomen în sensul acelor de ceas un amestec alcătuit din 20 ml ulei de migdale (4 lingurițe) și 8 picături de ulei esențial de lămâie.

Lămâia este un remediu binecunoscut pentru răceli, bronșite și laringite: ca și rudele sale din genul citrus, conține vitamina C. Astfel, consumați câteva căni de ceai cu lămâie pe parcursul zilei și pentru dureri în gât faceți gargară cu suc de lămâie diluat cu puțină apă fierbinte.

Uleiul esențial de lămâie este un astringent natural. Închide porii, conferă strălucire pielii și ajută la îndepărtarea celulelor moarte. Datorită proprietăților sale antibacteriene, uleiul esențial de lămâie este de ajutor pentru tratarea acneei și a petelor de pe piele. Acest ulei este util în caz de oboseală mentală, epuizare, tensiune nervoasă, anxietate, nervozitate și amețeală. Inhalațiile făcute cu ulei esențial de lămâie sporesc capacitatea de concentrare, conferă o senzație de prospețime la nivel mental și sporesc vigilența; de asemenea, acest ulei esențial este de ajutor în caz de insomnie, este benefic pentru sistemul circulator, sporește circulația sanguină, reduce tensiunea și înlătură cheagurile de sânge. Uleiul esențial de lămâie este eficient pentru scăderea febrei, în caz de răceală, în caz de astm, bronșită, sângerări nazale și infecții ale gâtului. Fiind bogat în vitamina C, uleiul esențial de lămâie stimulează globulele albe din sânge; totodată, detoxifică corpul și îmbunătățește funcționarea în ansamblu a corpului. Aplicat local, uleiul esențial de lămâie calmează și îndepărtează durerile de cap, migrenele, reumatismul, ulcerele de la nivelul cavității bucale, înțepăturile de insecte și herpesul. Este bun, de asemenea, pentru părul și pielea grasă și hrănește unghiile. Flosit prin vaporizare, uleiul esențial de lămâie este util pentru pierderea vocii, depresie, stres și oboseală. Amestecat cu alte uleiuri esențiale, uleiul esențial de lămâie este benefic pentru sistemul digestiv, în caz de obezitate, acționând ca un tonic general. Diluat convenabil în apă călduță, poat fi folosit ca apă de gură. Fiind carminativ, uleiul esențial de lămâie este util pentru tratarea acidității, indigestiei, crampelor și discomfortului gastric.


Ulei esențial de LEMONGRASS

Cymbopogon citratus/flexuosus

Cele două tipuri distincte de lemongrass sunt importante în terapie. Ambele uleiuri esențiale au o culoare galben-maroniu cu o tentă de roșu și au un parfum și o aromă foarte pronunțate de lămâie. 

Constituenții principali: Ambele tipuri de lemongrass conțin un procent ridicat de ciral (70-85%). C. flexuosus conține, de asemenea, citronellol, dipenten, farnesol, geraniol, limonen, linalol, metilheptenol, mircen, aldehidă n-deciclică. C. citratus diferă puțin, conținând acid caprilic, citronelol, dipenten, farnesol, furfurol, geraniol, isopulegol, aldehidă izovalerianică, l-linalol, metilheptenonă, mircen, aldehidă n-deciclică, terpineol și esteri valerici.

Atenție: datorită uleiul esențial de lemongrass este destul de ieftin, este utilizat adesea, cu geranium și citronella, pentru a imita uleiul esențial de trandafir (care conține, de asemenea, geraniol și citronelol) și de verbenă.

Utilizări

Lemongrass este folosită de mult timp în scop terapeutic, în special în medicina ayurvedică din Iandia. Aici este administrată ca antidot pentru virușii infecțioși sau pentru febra înaltă, în special în tratamentul holerei. Este considerată a fi stomahică, carminativă și digestivă și este administrată în caz de enterite, colite, flatulență și digestie lentă datorată stresului.

Datorită procentului ridicat de citral, uleiul esențial de lemongrass este un bun antiseptic și este util pentru unele probleme ale pielii și pentru piciorul atletului. De asemenea, poate fi folosit pentru a dezodoriza o cameră în care sunt bolnavi și pentru protecția împotriva infecțiilor transmise pe cale aeriană. Pentru aceasta, puneți 250 ml de apă caldă și 5 ml (1 linguriță) de ulei esențial de lemongrass într-o sticlă cu vaporizator, agitați bine și pulverizați în cameră de câteva ori pe zi. Uleiul esențial de lemongrass poate fi utilizat ca atare în bucătărie, în baie și în dulapurile din dormitor, pentru a distruge paraziții.

Uleiul esențial de lemongrass acționează ca un tonic general și înlătură simptomele datorate diferenței de fus orar; de asemenea, este bun împotriva infecțiilor respiratorii, cum ar fi dureri în gât, laringită și febră. Datorită proprietăților analgezice, uleiul esențial de lemongrass reduce durerea și inflamația, calmează durerile musculare, de articulații, durerile de dinți și alte tipuri de dureri.

Uleiul esențial de lemongrass este antimicrobian, atât intern, cât și extern; astfel, este de ajutor în infecțiile bacteriene la nivelul colonului, la nivelul tractului urinar, la nivelul rănilor, abdomenului și tractului respirator.

Uleiul esențial de lemongrass revitalizează secrețiile glandulare și întărește sistemul parasimpatic. Datorită proprietăților astringente, uleiul esențial de lemongrass sporește circulația sanguină și oprește sângeraea; este util pentru foliculii de păr, gingii, vasele de sânge, piele și mușchi. Uleiul esențial de lemongrass este un carminativ eficient; îndepărtează gazele din intestin și oprește formarea ulterioară a acestora; este antiseptic, galactogog, insecticid, antipiretic, febrifug, nervin, tonic, sedativ și antidepresiv.


Ulei esențial de MANDARINĂ

Citrus reticulata, Citrus nobilis

Uleiul esențial de mandarină este extras la fel precum cel de lămâie, cu ajutorul unui burete. Uleiul este aauriu, cu o nuanță plăcută albastru-violet (vizibilă și mai bine dacă este adăugat alcool). Parfumul de mandarină ne amintește atât de cel de lămâie, cât și de cel de potrocală, dar este mai dulce și mai plăcut.

Constituenții principali: Constituentul responsabil în particular pentru culoarea fluorescentă (și pentru parfum, într-o mare măsură) este metilatranilatul. Uleiul esențial de mandarină conține, de asemenea, limonen și, geraniol și aldehide terpenice (citrol și citronelol).

Atenție: uleiul esențial de mandarină este adesea contrafăcut cu uleiuri esențiale de portocale și de lămâie. Se deteriorează repede, ca toate celelalte uleiuri din genul Citrus.

Utilizări

Din punct de vedere terapeutic, mandarinele au aceleași proprietăți ca și portocalele, tonice, stomahice, ușor hipnotice, acționând ca un sedativ pentru sistemul nervos. Sunt foarte bune pentru stres și iritabilitate. Pentru aceasta consumați suc de mandarine în loc de sucul de portocale.

Persoanele nervoase, care adorm cu dificultate, ar trebui să consume câteva mandarine seara, după cină. Conținutul de brom, o substanță sedativă pentru sistemul nervos, este mai ridicat în mandarine față de orice alt fruct de citrice. De asemenea, fructul este bogat în vitamina C.

Proprietățile antiseptice, bactericide și fungicide ale uleiului esențial de mandarine îl recomandă în caz de răni și tăieturi, infecții microbiene interne și externe.

Uleiul esențial de mandarină este un purificator excelent al sângelui, eliminând din corp toxinele, precum și radicalii liberi și alte substanțe nedorite. Datorită proprietăților antispasmodice, uleiul esențial de mandarină este util în tuse și congestii. De asemenea, reduce celulita, cicatricile, semnele cutanate datorate sarcinei și tonifică corpul. Intensifică circulația sângelui și este util în artrită și artrită reumatoidă; calmează și liniștește sistemul digestiv, este util în constipație, rău de călătorie, reglează nivelul de fluide în corp și este de ajutor în caz de greață. Uleiul esențial de mandarină susține circulația trombocitelor și leucocitelor, prevenind astfel invazia microbiană; de asemenea, promovează creșterea de țesut și de celule noi, întărește sistemul imunitar și promovează circulația limfei. Uleiul esențial de mandarină este un bun sedativ și readuce apetitul, fiind eficient în discomfortul gastric și în colicile abdominale. De asemenea, uleiul esențial de mandarină este util în caz de flatulență, diaree și constipație. Este un stimulent al circulației sanguine, citofilactic, depurativ, digestiv, hepatic, relaxant, tonic și stomahic.


Ulei esențial de MĂGHIRAN

Origanum majorana

Uleiul esențial de măghiran este distilat din capetele florale. Atunci când este proaspăt, uleiul are o culoare galben-verzuie, care trece în maro odată cu trecerea timpului. Parfumul este foarte aromatic, amintind de camfor, cimbru și cardamon, cu o notă ușor piperată.

Constituenții principali: peste 80% fenoli (carvacrol și timol), borneol, camfor, cineol, cimen, pinen, sabinen și terpineol.

Atenție: în cazul anumitor probleme de sănătate, uleiul esențial de măghiran lucrează mai bine în cazul oamenilor mai în vârstă, provocând ocazional efectul opus în cazul celor tineri. Măsurați totdeauna dozele foarte riguros și este indicat să nu îl folosiți fără o prescripție corectă.

Utilizări

Uleiul esențial de măghiran este stomahic, expectorant și sedativ, bun pentru tratamentul insomniei, migrenelor, dismenoreei și diareei. De asemenea, este un bun antiseptic, dar nu atât de puternic ca ruda sa, oregano. Uleiul esențial de măghiran este bun în special atunci când sunteți obosiți sau suferiți de insomnie sau tensiune nervoasă, dat fiind faptul că posedă proprietăți sedative. Sunt mai multe modalități în care poate fi folosit măghiranul. Pentru lipsa de somn și oboseală nervoasă, amestecați 5 picături de ulei esențial de măghiran și 2 picături de ulei esențial de portocale într-o baie fierbinte. Apoi faceți un masaj cu un ulei preparat din 10 ml (2 lingurițe) de ulei de soia, 6 picături de ulei esențial de măghiran și 4 picături de ulei esențial de portocale. Un alt ulei de masaj pentru aceleași simptome constă din 10 ml ulei de soia, 2 picături de ulei de germeni de grâu, 4 picături de ulei esențial de nucșoară, 3 picături de ulei esențial de rozmarin și 8 picături de ulei esențial de măghiran. Pentru insomnie, consumați un ceai preparat din puțin măghiran și flori uscate de lămâie verde, cu jumătate de oră înainte de culcare. De asemenea, câte o picătură de ulei esențial de măghiran și de portocale puse pe o batistuță lângă pat vă pot calma și vă pot ajuta să adormiți.

Măghiranul este foarte eficient în problemele la nivelul gurii datorită proprietăților sale antiseptice. Pentru candidoză, infecții gingivale sau dureri în gât la începutul unei răceli, preparați o apă de gură din 300 ml de apă călduță și o picătură de ulei esențial de măghiran. Dacă nu aveți ulei esențial, faceți un decoct concentrat din flori și frunze de măghiran și folosiți-l ca apă de gură. Acest decoct poate fi utilizat, de asemenea, și pentru durerile de urechi provocate de răceală. Încălziți puțin ulei de migdale, adăugați o picătură de ulei esențial de măghiran la 5 ml (o linguriță) ulei de migdale. Înmuiați o bucățică de vată în amestec și introduceți-o în urechea afectată. Lăsați peste noapte și repetați dimineața același procedeu dacă durerea persistă.

Uleiul esențial de măghiran este utilizat în tratamentul tusei, răcelii, congestiei, astmului, durerilor în gât, bronșitei, sinuzitei, crampelor stomacale și în problemele vezicii biliare; acest ulei dilată vasele de sânge, reducând astfel efortul inimii. De asmenea, uleiul esențial de măghiran sporește circulația sanguină și calmează durerile musculare, artrita, tensiunea și spasmele musculare.

Uleiul esențial de măghiran are o acțiune încălzitoare care ajută la creșterea flexibilității corpului și reduce durerea provocată de exercițiile fizice susținute; este benefic pentru sindromul de tunel carpian, pentru dureri de spate, pentru probleme la articulația temporomandibulară și pentru sciatică. Datorită proprietăților carminative, stimulează apetitul și digestia, calmează stomacul deranjat, crampele intestinale și arsurile gastrice; ajută de asemenea, în caz de constipație și înlătură gazele.


Ulei esențial de ROINIȚĂ

Melissa officinalis

Plantele sunt recoltate în mai-iunie, exact înainte de apariția primelor flori, deoarece aroma este mai slabă când planta este în sezonul de înflorire. Uleiul esențial de roiniță este distilat cu abur din frunzele și vârfurile de roiniță și are o culoare galben pal cu o aromă plăcută, subtilă, caldă, cu note de lămâie. Uleiul esențial de roiniță este un ulei foarte scump, fiind necesare 7 tone de plantă pentru a produce 1 kg de ulei esențial.

Constituenții principali: citral, citronelol (responsabil pentru parfumul de lămâie), geraniol, limonen, linalol și pinen.

Atenție: prețul mare de producție pentru uleiul esențial de roiniță conduce la falsificarea acestui ulei, de obicei cu ulei de lămâie sau cu lemongrass (numit el însuși uneori iarbă de roiniță, melissa grass). Prin urmare, este bine să fiți foarte atenți atunci când cumpărați ulei esențial de roiniță, deoarece remediul este mai puțin folositor dacă uleiul cumpărat nu este pur. Adesea, roinița este confundată cu citronella.

Uleiul esențial de roiniță este clasificat în Franța ca stupefiant (narcotic), și astfel este bine să aveți mare grijă în utilizarea lui. Cercetările din secolul XIX făcute de către Cadeac și Meunier au arătat că uleiul luat intern pe stomacul gol poate provoca cele mai neplăcute reacții: dureri de cap severe, scăderea bruscă a tensiunii și dificultăți în respirație. Având în vederea aceste aspecte, uleiul esențial de roiniță trebuie administrat cu grijă, în special în ceea ce privește copiii și nu este indicată folosirea lui de către oamenii neavizați.

Utilizări

Roinița este antispasmodică, emenagogă, stimulent al sistemului nervos și tonic cardiac. Este foarte bună pentru dureri de cap, depresii, anxietate nervoasă, palpitații și insomnie.

Deși nu este indicată folosirea uleiului esențial, puteți folosi fără grijă planta ca atare, fie sub formă de ceai din frunze de roiniță, fie consumând-o în salate sau infuzând-o în alcool. Pentru un tonic general și remediu pentru migrene, depresii, sindrom premenstrual și simptome de menopauză, macerați 50 g de frunze de roiniță timp de 48 ore într-un litru de vin alb bun: strecurați și consumați 30 ml când apar simptomele.

În mod tradițional, uleiul esențial de roiniță este utilizat pentru prepararea remediilor pentru acneea, nevralgie, piele iritată, eczeme și înțepături de insecte. Acest ulei este calmant și relaxant, conferind o senzație de ușurare pentru tot sistemul nervos; are efecte binefăcătoare în indigestie pe fond nervos, în tensiune nervoasă, astm pe fond nervos și în stări de nervozitate, comportându-se ca un tranchilizant fără efecte secundare. Fiind un nervin natural, uleiul esențial de roiniță ajută la relaxarea mușchilor atunci când este folosit prin masaj. Aplicat local, ușurează stările de coșmar, demență, agitație, iritație și anxietate. Pe de altă parte, uleiul esențial de roiniță aduce ușurare în caz de greață, flatulență, vomă, dispepsie, febră și dezinterie. Copiii cu tendințe spre hiperactivitate pot beneficia de acest ulei. Datorită faptului că induce transpirația, uleiul esențial de roiniță ajută la detoxifierea corpului; calmează congestia, astmul, bronșita și tusea și febra fânului.; având proprietăți antimicrobiene, uleiul esențial de roiniță ajută în caz de infecții virale, cum ar fi herpes simplex și oreion.

Având proprietăți carminative, uleiul esențial de roiniță ajută la stimularea apetitului, calmează sistemul digestiv, liniștește colicile, durerile de stomac și indigestia. Reducând tensiunea sanguină, uleiul esențial de roiniță readuce echilibrul în caz de vertigo, amețeală și stare de șoc. Anumite studii arată că acest ulei poate fi de folos în caz de hipertiroidie. Totodată, uleiul esențial de roiniță poate fi utilizat în tratamentul alergiilor de la nivelul pielii, eczemelor, psoriazisului, inflamațiilor, dermatitei, stărilor de roșeață, de umflătură și de mâncărime.


Ulei esențial de MENTĂ

Mentha piperita

Menta este numită neagră (cu tulpini purpurii) sau albă. Frunzele și florile sunt recoltate exact înainte de maturitate atunci când conținutul de ulei esențial este cel mai ridicat și sunt distilate cu abur. Uleiul esențial este incolor sau are o culoare galben pal. Mirosul are o prospețime plăcută, este puternic, penetrant, dându-ți senzația că vei fi în stare să respiri profund. În stare proaspătă, uleiul esențial este foarte fluid, dar se îngroașă și se închide la culoare pe măsură ce se maturează.

Constituenții principali: constituentul principal este mentolul, 40-70%, dar aceasta depinde de plantă, de sol, de țara de origine. Mentolul este o substanță foarte neobișnuită, albă și cristalină, provocând o senzație de rece în gură. Alți constituenți sunt, depinzând de plantă, 20-30% carvonă, cineol, limonen, mentonă, pinen și timol, urme de aldehide și acizi acetic și valerianic.

Sunt distilate pentru uleiul lor esențial și alte soiuri de mentă. M. pulegium sau busuiocul cerbilor, varietatea târâtoare, prezentă în toată Europa, are o cetonă, pulegona, drept constituent principal. M. spicata, sau spearmint, este distilată cel mai mult în SUA: uleiul său esențial este bogat în carvonă. O altă mentă din SUA, M. citrata sau menta apei de colonie, un descendent al mentei, conține linalol și acetat de linalil.

Atenție: aveți grijă când folosiți uleiul esențial de mentă. Țineți cont de următoarele sfaturi:

Nu utilizați nicodată uleiul esențial de mentă nediluat, deoarece poate provoca reacții neplăcute.

Nu folosiți uleiul esențial de mentă ca unică esență de baie.

Nu masați niciodată uleiul esențial de mentă ca atare pe tot corpul. Datorită mentolului, vă veți simți ca un bloc de gheață și asta ar putea fi periculos.

Nu folosiți ulei esențial de mentă seara, deoarece ar putea să vă țină treji.

Evitați să folosiți remedii cu ulei esențial de mentă în asociere cu remediile homeopate, deoarece menta acționează ca un antidot.

Utilizări

Uleiul esențial de mentă este bun pentru sistemul nervos, acționând ca regulator și ca sedativ; mentolul este binecunoscut ca tonic cardiac în preparatele farmaceutice. Este un bun purificator al sângelui, fiind antiseptic și antibacterian. Consumați ceai de mentă adesea, dacă aveți acnee sau pete pe piele. Ceaiul este bun, de asemenea, dacă aveți greață: adăugați 2 lingurițe de frunze proaspete de mentă mărunțite la 600 ml apă clocotită, lăsați la infuzat 5 minute și adăugați miere dacă doriți.

Pentru vânătăi și umflături, preparați un ulei din 20 ml ulei de soia și 15 picături de ulei esențial de mentă și aplicați imediat. Repetați de câteva ori în orele care urmează/ Dacă aveți gingii umflate, candidoză sau ulcere bucale amestecați 10 ml de coniac sau whisky cu 5 picături de ulei esnețial de mentă și 300 ml de apă clocotită. Faceți gargară cu acest amestec de mai multe ori pe zi până se termină, păstrând de fiecare dată lichidul în gură cât se poate de mult.

Dacă aveți o durere de dinți, menta este un remediu foarte bun. Puneți câteva picături de ulei esențial de mentă pe o bucățică de vată și plasați-o pe dintele afectat. Aplicat astfel, uleiul acționează ca un analgezic și un anestezic, proprietățile minunate ale mentolului, și vă veți simți ușurați. Proprietățile antiseptice ale uleiului esențial de mentă vor ajuta, de asemenea, la dezinfectarea cavității bucale. Dar, totuși, nu uitați să mergeți la stomatolog.

Dacă aveți pantofii cam strânși sau aveți genunchi umflați, amestecați 10 picături de ulei esențial de mentă cu 10 ml ulei de sâmburi de struguri și masați pe tălpile picioarelor înainte de a vă pune șosetele sau ciorapii, pantofii sau cizmele. Această modalitate de aplicare este eficientă în special dacă dansați sau trebuie să stați în picioare mult timp. Nu uitați să vă spălați bine mâinile cu săpun după utilizarea uleiului esențial de mentă.


Ulei esențial de SMIRNĂ

Commiphora myrrha

Arbuștii de smirnă exudă rășina natural prin fisurile din scoarță, dar se poate face și exploatarea sistematică a lor. Rășina este de culoare galben pal, dar devine roșiatică pe măsură ce se întărește, formând o masă neregulată, adesea având linii albe. Are un miros balsamic puternic, în care poate fi detectat camforul. Este usturătoare și amară în același timp. Unii producători adaugă puțin amoniac în rășină la distilare pentru a crește producția: aceasta lipsește în mod firesc uleiul esențial de smirnă de orice valoare terapeutică și astfel trebuie avut grijă să obținem forma pură a uleiului. Smirna poate fi cumpărată ca ulei, ca simplă tinctură (ca benzoina) și sub formă de pulbere.

Constituenții principali: acizi (acetic, formic, mirholic, palmitic, triterpenic etc.), alcooli, aldehide (cinamică, cuminică etc.), zaharuri (arabinoză, galactoză etc.), fenoli (eugenol, m-cresol), rășini și terpene (cadinen, dipenten, limonen, pinen etc).

Utilizări

Atunci când este în stare pură, smirna ajută la vindecarea problemelor pielii, cicatrici, infecții și ulcerații. Pentru tratamentul acneei și dermatitei și pentru a reduce inflamațiile, amestecați 10 ml ulei de soia cu 2-4 picături de ulei esențial de smirnă și aplicați extern.

Utilizat împreună cu un alt ulei esențial pentru aromă, cum ar fi menta sau cardamonul, uleiul esențial de smirnă poate fi inclus într-o apă de gură antiseptică și balsamică pentru toate problemele gâtului și gingiilor. Astfel, amestecați 1 picătură de ulei esențial de smirnă cu 1 picătură de ulei esențial de mentă sau de cardamon într-un pahar cu apă. Folosiți apa respectivă pentru a clăti gura și pentru a face gargară, dar nu înghițiți. Aceasta este, de asemenea, un bun antiseptic în caz de sinuzită, putând fi folosită la inhalații.

Uleiul esențial de smirnă este un bun calmant al durerilor, fiind utilizat pentru contuzii, dureri și entorse; de asemenea, acest ulei are un efect antidepresiv. Fiind un bun dezinfectant, uleiul esențial de smirnă poate fi aplicat în formă potrivită pe podele, în chiuvete de bucătărie și chiar pe pereți pentru a distruge bacteriile patogene.

Fumul de smirnă arsă, pe lângă faptul că are un parfum plăcut, alungă și muștele. Pe lângă aceste beneficii, smirna reduce colesterolul în corp.


Ulei esențial de MIRT

Myrtus communis

Pentru distilare sunt utilizate doar frunzele proaspete. Uleiul esențial de mirt este un lichid cu o culoare galben clar sau galben-verzui. Mirosul său este camforat și pipărat, asemănător cu dafinul.

Constituenții principali: camfen, cineol, geraniol, linalol, mirtenol și pinen. Uleiul conține, de asemenea, mult tanin.

Utilizări

Datorită acțiunii sale astringente, datorită conținutului ridicat de tanin, mirtul este foarte eficient împotriva hemoroizilor. Pentru aceasta amestecați 6 picături de ulei esențial de mirt cu 30 g de cremă rece. Aplicați de câteva ori pe zi, atunci când simțiți durere și umflături.


Ulei esențial de NEROLI

Citrus aurantium bigaradia

Uleiul esențial este obșinut prin distilarea florilor de portocală bigaradă. Esența proaspătă are culoare gălbuie, dar capată o culoare maroniu-roșiatică dacă este expusă la aer și lumină, devenind astfel improprie pentru utilizarea terapeutică. Parfumul este minunat, foarte dulce și cu iz de portoală, cu o notă amăruie.

Produsul secundar rezultat din distilare este apa de portocale, o soluție de neroli în apă, care este utilizată în preparatele farmaceutice și la gătit.

Constituenții principali: esteri acetici, dipenten, terpineol, farnesol, geraniol, indol, jasmonă, I-camfen, alfa și beta pinen, nerol și nerolidol, plus urme de acid benzoic și câțiva hidrocarburi.

Atenție: datorită prețului foarte ridicat, adesea se adaugă ulei esențial de portocală amară (petit grain), care bineînțeles că reduce valoarea terapeutică a uleiului esențial de neroli.

Utilizări

Uleiul esențial de neroli este sedativ, antispasmodic, tranchilizant, antitoxic și ușor hipnotic; este util în tratarea problemelor sistemului nervos. Astfel, anxietatea și depresia nervoasă pot fi înlăturate aproape instantaneu prin folosirea uleiului esențial de neroli: doar 3 picături amestecate în 10 ml ulei de soia sau de migdale. Masați acest amestec în sensul acelor de ceas la nivelul plexului solar, la ceafă și la tâmple, respirați profund și relaxați-vă 10 minute. Va apărea o stare de pace și tensiunea nervoasă va dispărea. Acest efect calmant și relaxant poate fi de folos în special în sarcină: un bol cu apă fierbinte și cu câteva picături de neroli poate fi plasat lângă pat chiar și în timpul travaliului. Pentru îmbăierea unui nou-născut se ia o picătură de ulei esențial de neroli se amestecă cu un căpăcel cu șampon și se pune un sfert din acest amestec în băița copilului.

Pentru cei cu insomnie, efectul ușor hipnotic al uleiului esențial de neroli poate induce somn, acționând ca un tranchilizant natural; puneți câteva picături de ulei esențial de neroli într-o baie caldă pe care s-o faceți exact înainte de culcare. Sau preparați un ceai din flori uscate de neroli și consumați-l înainte de culcare (acest ceai este, de asemenea, și digestiv). Sau, pur și simplu, țineți un arbust de neroli într-un ghiveci plasat în apropierea patului.

Neroli este bun, de asemenea, pentru circulația proastă, atunci când masați uleiul de mai sus în fiecare zi. Bobocii de neroli, folosiți în ceai, sunt un bun purificator al sângelui. Pe de altă parte, băile conținând câteva picături de ulei esențial de neroli sunt eficiente pentru sindromul premenstrual.


Ulei esențial de NIAOULI

Melaleuca viridiflora

Acest ulei esențial este foarte fluid, de culoare galben pal, care se poate închide (în funcție de conținutul de cupru din sol, care poate fi regăsit în acest ulei esențial de niaouli). Are un miros puternic, foarte balsamic, cu o notă de camfor. Este asemănător cu uleiul esențial de cajput în ceea ce privește aroma și proprietățile terapeutice.

Constituenții principali: eucalyptol (50-60%) plus câțiva esteri (butyric și izovalerianic), limonen, pinen și terpineol.

Utilizări

Niaouli este considerat un ulei esențial puternic antiseptic și este prescris de către fitoterapeuți și aromaterapeuți pentru sistemul urinar (cistite și leucoree) și pentru probleme pulmonare (bronșite, răceli, nas înfundat sau care curge). Multe persoane pot tolera uleiul esențial de niaouli fără a avea niciun efect secundar.

Uleiul esențial de niaouli poate fi utilizat în combinație cu alte uleiuri esențiale, în special cel de eucalipt, pin și mirt, pentru probleme pulmonare, respiratorii, răceală și gripă. Pentru aceasta din urmă cea mai bună variantă este inhalația: umpleți un bol mai mare cu apă fierbinte, adăugați 2 picături de niaouli, 1 picătură de eucalipt și de mirt și inhalați, având capul acoperit cu un prosop. Apoi masați pieptul, zona sinusurilor, tâmplelor și ceafa cu următorul amestec: 10 ml de ulei de soia, 5 picături de niaouli, 2 picături de eucalipt și 1 picătură de mirt.

Pentru cistite, leucoree și iritații, niaouli este un ajutor foarte prețios. Când folosiți bideul, amestecați 2 picături de ulei esențial de niaouli cu câțiva fulgi de săpun natural, fără arome sau cu 1 lingură de sare. Apoi preparați un ulei pentru masajul stomacului și spatelui în zona lombară, de 3-4 ori pe zi: 5 ml ulei de soia și 5 picături de ulei esențial de niaouli. Aceste două remedii pot fi de asemenea foarte utile pentru femeile care fac inflamații și cistite după actul sexual.

Pentru protecția împotriva infecțiilor transmise pe cale aeriană, preparați un amestec din 300 ml apă caldă și 5 ml ulei esențial de niaouli, pe care îl puneți într-un flacon cu pulverizator. Acest amestec este eficient mai ales atunci când este pulverizat în locuri publice, cum ar fi sălile de așteptare.

 


Ulei esențial de PORTOCALĂ

Citrus aurantium sinensis

Uleiul esențial de portocală este extras din coaja fructului prin stoarcere. Uleiul esențial de portocală este de culoare portocaliu pal și miroase foarte tare a portocală. Nu este complet clar, deoarece conține puțină ceară provenind din coajă.

Constituenții principali: până la 90% limonen, cu aldehide, citral, citronelol, geraniol, linalol, metil antranilat, nonyl alcool și terpineol.

Atenție: Toate uleiurile din genul citrus sunt foarte dificil de păstrat, așa încât este bine să fie stocate în sticle de culoare închisă, cu dopurile bine strânse și păstrate la întuneric. Cumpărați totdeauna cantități mici. Uleiul esențial de portocală poate căpăta destul de repede o culoare maro închis și un miros neplăcut încât trebuie să fie aruncat.

Multe portocale de pe piață sunt pulverizate cu etilenă pentru a spori culoarea și unele sunt acoperite cu o ceară comestibilă pentru a-și păstra umezeala; având în vedere aceste aspecte, portocalele folosite în scop terapeutic trebuie să fie cât se poate de naturale și de intacte.

Utilizări

Fructul crud are o mulțime de proprietăți binefăcătoare pentru sănătate; este bogat într-un complex bioflavonoid particular (cunoscut uneori sub numele de vitamina P), care fortifică capilarele și sistemul vascular și, de asemenea, conține vitamine din complexul B și vitamina C. Aceasta din urmă, este constituentul cel mai cunoscut ca fiind bun pentru sănătate, dar numai 25% din vitamina C este prezentă în pulpă și suc, restul fiind în coajă și pulpa albă. Zaharurile naturale din portocală sunt bune pentru sportivi și diabetici. Portocala conține, de asemenea, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, sulf, puțin cupru, fier și zinc și urme de brom și mangan.

Pe cât de valoros este fructul crud, pe atât este de valoros și uleiul esențial extras din coaja de portocală. Este recomandat uleiul esențial din portocală dulce, care are multe proprietăți: este tonic pentru sistemul muscular și nervos, este bun pentru tratarea eczemelor și dermatitelor și este bun în special pentru piele, ajutând la reîntinerirea pielii și la combaterea ridurilor.

Pentru a înlătura ridurile datorate expunerii la soare, amestecați 10 ml de ulei de alune de pădure cu 4 ml de ulei de migdale, 2 picături de ulei de germeni de grâu și 8 picături de ulei esențial de portocale dulci. Masați ușor până intră bine în piele, concentrându-vă asupra ridurilor. Utilizați o dată pe zi, două aplicații, preferabil seara (vă va ajuta, de asemenea, să dormiți bine). Din când în când puteți folosi, de asemenea, suc de portocale proaspăt stoarse; aplicați-l pe piele, lăsați să se usuce câteva minute, apoi clătiți și aplicați uleiul de masaj de mai sus. Dacă procedați astfel destul de des, pielea își va regăsi repede vitalitatea.

O modalitate bună de detoxificare a corpului după o masă copioasă este un regim cu portocale, suc și fruct, timp de 1-2 zile. Evitați sucul conservat la sticlă sau la cutie pentru că îi lipsește o parte importantă din vitamine și minerale.

Uleiul esențial de portocală poate fi folosit în apa de gură pentru a vindeca halitoza (mirosul neplăcut al respirației), candidoza bucală și gingivita. Astfel, puneți 2 picături de ulei esențial de portocale într-un pahar cu apă fiartă caldă și folosiți amestecul pentru a face gargară de câteva ori pe zi.

Uleiul esențial de portocală are proprietăți antiseptice și, astfel, poate fi aplicat pe răni mic și tăieturi. Mirosul său plăcut este utilizat în aromaterapie pentru pacienții care au probleme de sănătate datorate stresului; aroma de portocale crește fluxul sanguin și are un efect calmant asupra sistemului nervos. De asemenea, uleiul esențial de portocale reduce spasmele, atunci când este aplicat pe partea afectată. Utilizat în cantități mici, uleiul esențial de portocale vindecă durerile de stomac și indigestia; se amestecă ușor cu bila și ajută în procesul digestiei. Având proprietăți carminative, uleiul esențial de portocale împiedică formarea gazelor. Fiind antiinflamator, uleiul esențial de portocale ajută la reducerea inflamațiilor datorate accidentelor și entorselor. Fiind un bun diuretic, uleiul esențial de portocale echilibrează nivelul de apă în corp, fiind de ajutor în cazul persoanelor care au dificultăți cu urinatul. În ceea ce privește insectele, uleiul esențial de portocale este un pesticid, fiind toxic pentru nsecte precum muștele și furnicile. Cercetătorii au descoperit că uleiul esențial de portocale șterge urmele lăsate de insecte precum furnicile și gândacii de bucătărie; datorită acestor proprietăți, este folosit pentru a distruge coloniile acestor insecte.


Ulei esențial de SOVÂRV (OREGANO)

Origanum vulgare

Vârfurile florale sunt distilate cu abur pentru a extrage uleiul esențial care este de culoare galben închis, până la maro pal și are un miros fenolic agresiv, picant și fierbinte.

Constituenții principali: Planta și uleiul sunt foarte asemănătoare cu măghiranul și cu cimbrul (din acest motiv, țăranii numesc adesea sovârvul „cimbrul păstorului”) și are proprietăți asemănătoare cu cele ale altor plante din familia Labiate.

Uleiul esențial de sovârv este cel mai antiseptic ulei din aromaterapie, aceasta datorită faptului că procentul de fenol, constituentul responsabil pentru cea mai puternică acțiune antibacteriană, este cel mai ridicat, în comparație cu celelalte plante aromatice. Constituenții chimici, diferă, totuși, de la o specie la alta și depind de zona de proveniență a plantei. Solul în care crește planta este, în special, important. Astfel, uleiul esențial de sovârv are un conținut ridicat, de 80-90% fenoli (timol și carvacrol); în plus, mai este puțin borneol, pinen și terpineol și urme de esteri.

Atenție: cumpărați ulei esențial de oregano cu mare atenție și dintr-o sursă cunoscută, deoarece acest ulei esențial este adesea falsificat, fiind de multe ori complet sintetic, fără nicio urmă de ulei esențial natural. Dacă aveți dubii cu privire la proveniența produsului, bucurați-vă doar de beneficiile pe care vi le aduce planta proaspătă.

Utilizări

Uleiul esențial de sovârv este de mare ajutor pentru eczeme, psoriazis și micoze, pentru probleme reumatice și pentru durerile în cazul zonei zoster și pentru nevralgie. De asemenea, uleiul esențial de sovârv este bun pentru menstre întârziate. Pentru aceasta, masați timp de câteva minute în sensul acelor de ceas zona stomacului și partea de jos a spatelui cu un ulei preparat din 5 ml ulei de migdale și 4 picături de ulei esențial de sovârv. Repetați procedeul de 3 ori pe zi, dimineața, la prânz și după-amiaza târziu.

Pentru a trata problemele reumatismale, preparați o cataplasmă folosind 1 ceșcuță de ulei de in, 300 ml de apă fierbinte și 10 picături de ulei esențial de sovârv. Curățați mai întâi suprafața de lucru cu câteva picături de ulei esențial de oregano înainte de a pregăti cataplasma. Aplicați apoi cataplasma și lăsați-o acolo până ce se răcește.

După aceea aplicați un ulei preparat din 10 ml de ulei de migdale, 2 picături de ulei de germeni de grâu și 8 picături de ulei esențial de sovârv și masați ușor zona afectată. Acest ulei este bun, de asemenea, pentru sciatică, lumbago și probleme la cot datorate tenisului.


Ulei esențial de PALMAROSA

Cymbopogon martini

Cunoscut, de asemenea, și ca ulei esențial de geranium indian sau turcesc, uleiul esențial de palmarosa este distilat din frunzele și florile plantei. Se distilează încă din secolul XVIII, în special în Turcia, pentru a imita sau pentru a contraface uleiul de trandafir turcesc (care este foarte scump).

Constituenții principali: geraniol (între 75-95%), cu alți alcooli, cum ar fi citronelolul și farnesolul și esteri, cum ar fi dipentenul (dar în procent scăzut).

Atenție: uleiul de palmarosa nu este prea scump, dar este, totuși, amestecat adesea cu terebentină și ulei esențial de cedru, astfel încât este bine să fim atenți când cumpărăm.

Utilizări

Palmarosa poate ușura disconfortul provocat de gripă și de febra înaltă. În India, planta este utilizată de mult timp, administrată intern ca remediu împotriva infecției și febrei, aspect ușor de înțeles detorită procentului ridicat de geraniol, un antiseptic și bactericid natural. Uleiul este, de asemenea, stomahic.

Un amestec de 5 ml de ulei de soia și 5 picături de ulei esențial de palmarosa masat pe umeri, la tâmple, în zona sinusurilor și în spatele urechilor, poate induce aproape instantaneu o stare de bine. Acest ulei poate fi, de asemenea, aplicat ușor pe tăieturi și pe răni pentru a susține procesul de vindecare.

Fiind antiseptic, uleiul esenţial de palmarosa poate fi utilizat direct pe răni. De asemenea, ajută digestia; folosit în ceai sau lapte, ajută la păstrarea unui tract digestiv sănătos, lipsit de bacterii nedorite. Datorită proprietăţilor antivirale, uleiul esenţial de palmarosa este de ajutor pentru reducerea febrei provocate de viruşi; se administrează câteva picături de ulei în ceai, lapte sau sucuri pentru reducerea febrei de natură virală.

Parfumul plăcut, aromat al uleiului esenţial de palmarosa calmează mintea, relaxează nervii, reducând astfel stresul.

Uleiul esenţial de palmarosa este utilzat și ca insecticid; aplicat în cazul cerealelor, ajută la păstrarea lorpe timp mai indelungat, la adăpost de insecte și alți dăunători.

Cercetările arată că uleiul esențial de palmarosa are proprietăți curative pentru piele; el este folosit ca un hidratant eficient al pielii prin echilibrarea nivelului de hidratare. De asemenea, stimulează regenerarea celulelor pielii și ajută la regenerarea rapidă a țesutului cutanat lezat. Datorită acestor proprietăți uleiul esențial de palmarosa este utilizat în crème, loțiuni, săpunuri, produse pentru față și alte produse cosmetice. Uleiul de masaj care conține în el ulei esențial de palmarosa ajută la păstrarea sănătății pielii, fără infecții cutanate. Folosit în vaporizatoare, uleiul esențial de palmarosa ajută la crearea unei atmosfere luminoase, destresantă.


Ulei esențial de PĂTRUNJEL

Petroselinum sativum/crispum

Uleiul este extras din semințe, rădăcini și frunze. Semințele conțin mai mult ulei esențial decât frunzele și rădăcinile, dar extracția din întreaga plantă este cea mai apreciată. Uleiul esențial de pătrunjel este incolor, sau are o culoare galben foarte pal și are un miros mult mai amar decât planta proaspătă.

Constituenții principali: alfa-terpinen, alfa-pinen și o substanță cristalină, apiol, glucozida apiină, miristicină, o oleorezină și acid palmitic.

Atenție: acțiunea fiziologică a oleorezinei din pătrunjel nu a fost investigată deplin, dar sunt indicații că acționează ca un stimul distinct asupra centrilor nervoși din creier și coloana vertebrală. În cantități mari, aceasta poate produce efectul opus celui dorit și poate fi, astfel, periculoasă. Simptomele pot fi scăderea bruscă a tensiunii sanguine, amețeli, surditate și încetinirea pulsului. Apiolul și miristicina au fost implicate în avort.

Utilizări

Pătrunjelul este utilizat cel mai mult în aromaterapie pe post de carminativ, tonic și diuretic. Deși a fost utilizat de cei din vechime pentru a vindeca și pentru a ajuta bărbații, se pare că pătrunjelul este de mare ajutor și pentru femeile de toate vârstele, nu numai ca un tonic pentru sistemul nervos, ci pentru toate problemele legate de ciclul menstrual: flatulență, retenție hidrică, durere, indigestie și alte simptome în perioada menstruației. Astfel, pătrunjelul este un remediu pentru toți și ar fi bine să-l consumăm în fiecare zi, să-l adăugăm la salate, sosuri și tocănie, deși este mai bun în stare crudă.

Preparați un ceai din frunze de pătrunjel: o mână de frunze fierte într-un litru de apă minerală timp de 2 minute, apoi infuzate 10 minute; beți acest ceai în perioada menstruației. Acest ceai este bun, de asemenea, pentru reumatism: consumați de mai multe ori pe zi, timp de câteva zile, până ce dispar simptomele. Dacă adăugați și puțină miere, ceaiul poate fi de ajutor și pentru amigdalită.

Pentru dismenoree, preparați un ulei pentru masajul abdominal și a zonei de jos a spatelui: 30 ml de ulei de soia, 5 picături de ulei esențial de pătrunjel, 2 picături de ulei esențial de mușețel și 1 picătură de ulei esențial de tarhon.

Pentru cistită, preparați un ulei conținând 30 ml ulei de migdale, 2 picături de ulei de germeni de grâu și 15 picături de ulei esențial de pătrunjel și masați pe abdomen, pe zona sacrului și pe partea de sus a mâinilor. De asemenea, băile conținând ulei esențial de pătrunjel sunt bune pentru sindromul premenstrual și cistită și cei care suferă de cistită ar fi bine să consume dimineața, după trezire, sucul proaspăt extras din frunzele de pătrunjel.

Sucul proaspăt de pătrunjel preparat din frunzele strivite este faimos pentru valoarea lui oftalmică. Pentru conjunctivită, sau pentru ochi obosiți, dureroși sau iritați, puneți puțin suc de pătrunjel în ochii afectați, de 4 ori pe zi. De asemenea, acest suc va calma simptomele de febra fânului prezente la nivelul ochilor. Sucul de pătrunjel poate de asemenea să ajute la reducerea durerii și inflamației de la nivelul rănilor și înțepăturilor și grăbește vindecarea lor.

Consumul pătrunjelului produce creșterea secreției lactate în sâni și schimbă mirosul neplăcut al respirației după consumul de usturoi.

Uleiul esențial din semințe de pătrunjel poate fi utilizat și pentru alte probleme de sănătate, cum ar fi tusea, hipertesiunea, colici, probleme gastrointestinale, ulcer, flatulență, diaree, răni, sâni umflați, probleme la prostată, hepatită, pietre la vezica biliară, celulită, cistită, sciatică, pierderea libidoului, hemoroizi și probleme la gingii.


Ulei esențial de PATCHOULI

Pogostemon cablin

După ce se usucă în soare, frunzele tinere și lăstarii sunt distilate cu abur. Uleiul esențial este lichid și transparent și are o culoare galben-maroniu sau verde-maroniu, în funcție de proveniență. Uneori, uleiul esențial de patchouli poate fi foarte gros, cu un miros foarte persistent, cu nuanțe de pământ și penetrant.

Patchouli este distilat în țara de origine, adesea în niște containere primitive din metal care oxidează în contact cu uleiul esențial, colorându-l maro închis datorită fierului care trece în el. Nu s-au făcut încă cercetări dacă acest aspect afectează proprietățile curative ale uleiului. Pentru industria de parfumuri această culoare a uleiului esențial de patchouli nerafinat este nedorită, astfel încât acesta este redistilat utilizând un proces delicat pentru a înlătura conținutul de fier. De asemenea, nu se cunoaște ce efect are acest proces de rafinare asupra proprietăților curative ale uleiului esențial de patchouli. Să sperăm că în viitor, mai mulți dintre distilatorii de pe piață vor putea să-și permită să utilizeze containere scumpe din oțel inoxidabil, care nu reacționează în contact cu uleiul esențial de patchouli, astfel încât să nu fie nevoie ca uleiul esențial să fie distilat de două ori.

Constituenții principali: paciulol (25-50%) și sesquiterpene (d-gauien, norpaciulenol, paciulen), cu urme de aldehide benzoice și cinamice, cadinen, carvonă, cariofilen, ceruleină, eugenol, humulen și seychelen. În frunzele uscate se găsește până la 30-40% camfor.

Atenție: patchouli poate fi contrafăcut cu ulei esențial de cubeba și de cedru. S-a produs un ulei de patchouli sisntetic, dar nu s-a bucurat de prea mult succes pe piață; actualmente, se consideră că este imposibil de a replica exact uleiul esențial de patchouli.

Utilizări

Proprietățile antiseptice ale uleiului esențial de patchouli au fost studiate în 1962 de Gatti și Cayola, de Sarbach în 1962 și de mulți alți oameni de știință bine cunoscuți. Acest ulei esențial este recomandat pentru multe probleme dermatologice: alergii, herpes, impetigo, escare, arsuri, piele crăpată, hemoroizi, acnee, seboree și eczeme; acționează ca un bactericid și poate ajuta la reîntinerirea pielii.

Pentru acnee, amestecați 10 ml de ulei de sâmburi de struguri, 1 picătură de ulei de germeni de grâu și 5 picături de ulei esențial de patchouli. Masați ușor pe fața curățată dimineața și seara și lăsați să acționeze. Continuați acest procedeu timp de 6 luni. Atunci când nu este eficient acest procedeu, poate fi utilizat un alt ulei esențial, cum ar fi cel de busuioc. Aplicați ulei esențial de patchouli direct pe coșuri cu puroi și pe abcese. Pentru seboree, amestecați 5 ml de ulei de soia și de ulei de sâmburi de struguri și 15 picături de ulei esențial de patchouli. Masați pe scalp câteva minute, acoperiți cu un prosop cald și lăsați să acționeze cel puțin o oră. Spălați cu un șampon blând. Procedați astfel de două ori pe săptămână.

Datorită proprietăților sale antiseptice, uleiul esențial de patchouli ajută la vindecarea rănilor și tăieturilor provenite din accidente minore. Fiind antidepresiv, uleiul esențial de păatchouli calmează și echilibrează mintea, reduce stresul, crește fluxul sanguin și reîmprospătează energia mentală. Parfumul acestui ulei esențial unic sporește pasiunea amoroasă. Prin proprietățile sale diuretice, uleiul esențial de patchouli echilibrează nivelul de apă în organism, normalizând eliminarea urinei.

Datorită calităților sale antiinflamatoare, uleiul esențial de patchouli poate fi aplicat pe zonele afectate de inflamație, contuzii și spasme, pentru a spori fluxul sanguin și pentru a reduce durerea.

Datorită proprietăților sale pesticide, uleiul esențial de patchouli poate fi folosit în interiorul hainelor, paturilor și păturilor, ținând la distanță ploșnițele, gândacii de bucătărie și moliile; de asemenea, previne degradarea țesăturilor.

Fiind un bun dezodorizant, uleiul esențial de patchouli poate fi folosit în fiecare cameră și, în special, în baie, pentru a asigura un parfum proaspăt.


Ulei esențial de PETITGRAIN

Citrus aurantium bigaradia

Uleiul esențial pur are un miros pătrunzător și proaspăt, aducând a portocală. Pentru utilizarea în parfumerie, uleiul esențial este adesea curățat de terpene și amestecat cu flori proaspete de portocală, dobândind astfe un parfum mult mai subtil și, astfel, poate înlocui uleiul esențial foarte scump de neroli, deoarece este mai bogat în acetat de linalil și în sesquiterpene.

Atenție: toate uleiurile din genul citrus sunt foarte dificil de păstrat, așa încât păstrați-le la întuneric, în sticle de culoare brună, cu dopurile bine închise. Cumpărați doar dacă sunt proaspete.

Utilizări

Proprietățile uleiului esențial de petitgrain sunt foarte asemănătoare uleiului esențial de neroli. Este un sedativ, un relaxant, un calmant și un tonic cardiac. Astfel, petitgrain poate fi folosit pentru a calma stările de anxietate, pentru a trata insomnia și pentru a ajuta pacienții să renunțe la sedative. Poate fi utilizat ca esență de baie, ca ulei pentru masaj și sub formă de ceai.

Pentru ceai, infuzați pur și simplu câteva frunze de portocal în apă clocotită, timp de 7 minute, apoi îndulciți cu miere. Preparat astfel, este un ceai foarte relaxant și, sub formă diluată, poate ajuta de asemenea pe copiii mici care au dureri sau colici sau care nu pot adormi.

Pentru a vă relaxa după o zi agitată sau după o călătorie lungă, faceți o baie caldă în care ați pus 10 picături de ulei esențial de petitgrain și apoi luați un ceai preparat ca mai sus.

Pentru a înlătura oboseala, preparați un ulei de masaj amestecând 10 ml de ulei de soia și 10 picături de ulei esențial de petitgrain. Masați în zona de jos a coloanei vertebrale, la ceafă, în zona plexului solar, la nivelul pieptului, stomacului, mâinile și picioarele. Acest amestec poate fi utilizat, de asemenea, și în cazul copiilor, dar folosind jumătate (5 picături) din cantitatea de petitgrain.

O soluție chiar și mai simplă pentru înlăturarea stării de oboseală, de tensiune sau nervozitate, este să cumpărați un portocal mic într-un ghiveci. Acesta va face flori și fructe, îl puteți admira și, dacă îl țineți lângă dumneavoastră, parfumul său poate acționa ca un calmant.


Ulei esențial de PIN

Pinus sylvestris

Uleiul esențial poate fi obținut din mai multe specii de pin, dar, în ceea ce privește valoarea terapeutică, uleiul esențial cel mai bun este cel distilat din Pinus sylvestris. Uneori, sunt distilate și conurile, rămurelele tinere și chiar ramurile. Uleiul esențial de pin din Siberia și Finlanda este cel mai apreciat.

Uleiul esențial de pin este incolor sau are o culoare galben pal și are o aromă foarte puternică, ușor camforată și destul de balsamică.

Constituenții principali: acetat de bornil, 30-40%, care-l diferențiază de terebentină; alte substanțe sunt terpenele cadinen, dipenten și felandren, pinen și silvestren.

Atenție: uleiul esențial de pin poate fi adesea contrafăcut sau falsificat cu terebentină, așa încât fiți atenți când cumpărați, sau utilizați o infuzie din ace de pin.

Utilizări

Pinul este foarte eficient pentru probleme pulmonare și ca sudorific. Astfel, este bun în special pentru tratarea gripei și a altor infecții virale.

La apariția primelor semne ale unei infecții virale, amestecați 50 ml ulei de soia și 5 picături de ulei de germeni de grâu cu 10 picături de ulei esențial de pin, 5 picături de ulei esențial de eucalipt și 4 picături de ulei esențial de niaouli și de mirt. Masați viguros pieptul și spatele până se încălzesc bine și apoi puneți ceva călduros pe voi pentru a păstra căldura cât mai mult posibil.

De asemenea, pentru piept și spate puteți prepara o cataplasmă de semințe de in zdrobite, adăugând uleiurile de mai sus, dar omițând uleiul de soia și de germeni de grâu. Aplicați cataplasma foarte fierbinte, acoperiți cu un prosop pentru a păstra căldura și lăsați astfel să stea timp de 10 minute. Apoi masați piptul și spatele cu amestecul de uleiuri de mai sus și păstrați căldura după cum s-a spus.

Pentru infecții respiratorii poate fi folosită, de aemenea, o infuzie de ace de pin. Infuzați o mânuță de ace de pin și eucalipt în 600 ml apă clocotită, timp de 7 minute. Strecurați și consumați ceaiul fierbinte, adăugând puțină miere după gust.

Această infuzie este, de asemenea, foarte bună pentru cistită și alte probleme urinare, dar dublați cantitatea de ace de pin. Este bine, dacă puteți, să adăugați 5 picături de ulei esențial de pin, precum și să masați zona de jos a spatelui și abdomenul cu următorul amestec: 20 ml de ulei de soia, 2 picături de ulei de germeni de grâu, 12 picături de ulei esențial de pin siberian și 5 picături de ulei esențial de chiparos. Alte uleiuri esențiale care sunt bune pentru cistită, împreună cu uleiul esențial de pin, sunt eucaliptul și niaouli.

Aplicarea uleiului esențial de pin este utilă, de asemenea, pentru oase și încheieturi, având proprietăți antireumatice bune, stimulând circulația sanguină și calmând sistemul nervos. Uleiul esențial de pin este și un bun antiseptic care poate fi utilizat în caz de tăieturi și zgârieturi minore. Datorită proprietăților sale balsamice și dezodorizante, uleiul esențial de pin poate fi folosit ca agent de curățire. Utilizat în cantități suficiente, uleiul esențial de pin este un insecticid puternic. Nefiind prea toxic, uleiul esențial de pin nu se recomandă a fi totuși consumat intern.


Ulei esențial de TRANDAFIR
Rosa damascena

Deloc surprinzător, petalele conțin majoritatea uleiului esențial, deși s-a descoperit ulei esențial și în stamine, care sunt distilate împreună cu petalele. Uleiul esențial de trandafir are o culoare galben-verzui pal, este uleios și are un parfum foarte puternic, aromatic. La temperatură joasă, se formează un strat subțire de cristale lungi de stearopten la suprafața uleiului.

Constituenții principali: eugenol, farnesol și alți acizi, geraniol (sau citronelol), linalol, nerol, aldehidă nonilică, rhodinol și stearopten.

Atenție: pentru a obține 1 kg de ulei esențial de trandafir sunt necesare aproximativ 5 tone de trandafiri, acest fapt explicând prețul ridicat al uleiului esențial de trandafir și de ce acesta este atât de falsificat și contrafăcut. Astfel, pentru contrafacerea uleiului esențial de trandafir sunt folosite geranium, lemnul de trandafir, palmarosa și, mai recent, gaiacul. Deoarece geraniolul este unul dintre constituenții principali ai uleiului esențial de trandafir, acesta este adesea contrafăcut cu geraniol și citronelol. Pentru utilizarea terapeutică, este bine să fim atenți să avem la dispoziție ulei esențial pur de trandafir.

Utilizări

Trandafirul are multe proprietăți, după cum are și uleiul esențial extras, de grad A, din Turcia sau Bulgaria. Este un laxativ blând și cu acest ulei esențial pot fi tratate multe probleme: pierderea apetitului, cum ar fi în cazul tinerelor fete anorexice, probleme premenstruale sau de menopauză. Aceste probleme pot fi tratate cu ajutorul unui ulei de masaj preparat din 50 ml ulei de migdale și 10 picături de ulei esențial de trandafir: masați uleiul pe abdomen, plexul solar, ceafă și tâmple.

Trandafirul este de ajutor în infecții ale sistemului respirator: tuse, febra fânului, congestia sinusurilor etc. Infuzați 2 lingurițe de petale de trandafir în 600 ml de apă clocotită timp de 10 minute și folosiți pentru garagară. Acest ceai este astringent, antiseptic și vindecător și dacă adăugați o picătură de ulei și infuzați 5 minute, poate ajuta la vindecarea candidozei și a ulcerelor bucale (faceți gargară de două ori pe zi, până la îmbunătățirea stării, și apoi o dată pe zi timp de 4 zile până la dispariția completă a afecțiunii). Aceeași infuzie poate fi folosită, după ce ați răcorit-o, ca apă pentru spălat ochii, ca duș vaginal, compresă pentru ulcere pe piele și gargară pentru dureri în gât.

Infuziile din trandafir sunt foarte eficiente pentru tot felul de probleme ale ochilor și ale pleoapelor, inflamație generală, ochi umflați, ochi iritați sau care prezintă o secreție datorată febrei fânului sau ceva asemănător. Aplicând pur și simplu petale proaspete de trandafir poate ajuta ochii obosiți.

Uleiul esențial de trandafir este bun pentru oamenii nervoși. Se pare că lucrează la nivelul sistemului nervos, calmând pacientul și această influență este receptată mai bine de către femei, decât de către bărbați. Masați uleiul la nivelul plexului solar; aplicați puțin ulei diluat după o baie caldă; consumați infuzii din petale de trandafir. Trandafirul ajută, de asemenea, și în caz de insomnie. Marguerite Maury a prescris trandafirul pentru frigiditate, atribuindu-i proprietăți afrodisiace; respectiva doamnă a considerat, de asemenea, trandafirul ca fiind un tonic foarte bun pentru femeile suferind de depresie.


Ulei esențial de ROZMARIN

Rosmarinus officinalis

Vârfurile înflorite de rozmarin sunt distilate pentru a produce uleiul esențial cel mai bun, superior aceluia obținut din tulpinile și frunzele plantei înainte de înflorire.

Uleiul esențial de rozmarin este practic incolor, dar virează spre un galben-verzui pal. Mirosul este asemănător aceluia al frunzelor atunci când sunt strivite între degete: camforat, asemănător cu tămâia și mierea.

Constituenții principali: până la 15% borneol, camfen, camfor, cineol, lineol, pinen, rășini și un principiu amar, saponină.

Atenție: uleiul esențial de rozmarin poate fi contrafăcut cu ulei esențial de salvie, aspic și terebentină, așa încât asigurați-vă pe cât puteți de proveniența uleiului cumpărat.

Utilizări

Atât planta, cât și uleiul, sunt puternic antiseptice și sunt stimulente, colagoge și diuretice, fiind utile, de asemenea, pentru probleme reumatice (sub formă de cataplasmă) și respiratorii.

Pentru a combate oboseala, este bună o infuzie tonică din frunze de rozmarin. Puteți consuma această infuzie pentru a redinamiza întregul sistem, sau puteți pune puțin ulei esențial în baie, 10 picături, făcând-o stimulantă și tonică. O altă modalitate pentru a combate oboseala sau depresia este de a pune puțină plantă proaspătă sau câteva picături de ulei esențial într-o pânză plasată lângă haine sau așternut; aroma plantei vă va recomforta pe parcursul zilei.

Ceaiul de rozmarin este bun pentru problemele ficatului. După o masă copioasă sau plină de grăsimi, de exemplu, consumați două cești de ceai de rozmarin în loc de cafea. Masați, de asemenea, abdomenul și zona ficatului cu un amestec din 2 picături de ulei esențial de mușețel și 2 picături de ulei esențial de rozmarin în 20-25 ml ulei de soia. Acest ulei poate fi utilizat, de asemenea, pentru a ușura durerile reumatice și este un bun tonic și stimulent pentru copiii și pentru bătrânii care au fost bolnavi.

Pentru a contracara problemele de respirație specifice astmului, puteți pune rozmarin proaspăt în pernuțe pe care să le țineți lângă locul unde dormiți. Atunci când simptomele sunt destul de rele, puteți masa puțin ulei esențial de rozmarin pe piept, plexul solar, frunte și în zona sinusurilor.

Vin de rozmarin: 1 litru de vin alb, 200 g de rozmarin proaspăt, tăiat. Încălziți vinul și planta împreună, ușor, nu fierbeți, și apoi transferați conținutul într-un vas de sticlă. Lăsați timp de câteva zile, apoi strecurați, îmbuteliați și sigilați dopurile.

S-a dovedit științific că uleiul esențial de rozmarin are proprietăți inerente de stimulare a creierului și, astfel, este util pentru îmbunătățirea memoriei, precum și pentru sporirea acuității mentale. În zilele noastre, multe milioane de oameni folosesc acest ulei esențial pentru a depăși depresia, oboseala mentală și scăpările de memorie.

Uleiul esențial de rozmarin promovează o disgestie bună, frunzele de rozmarin fiind adăugate adesea în cazul preparatelor din carne pentru a le face mai digerabile.

În ceea ce privește îngrijirea părului, mulți experți în domeniu și numeroase companii producătoare de șampon utilizează uleiul esențial de rozmarin în șampoanele și loțiunile lor, fiind dovedit științific faptul că acest ulei esențial încetinește procesul de albire a părului. În plus, masajul regulat al scalpului cu ulei esențial de rozmarin întărește firul de păr și îndepărtează mătreața.

În igiena cavității bucale, uleiul esențial de rozmarin poate fi folosit în diferite compoziții de apă de gură pentru a îndepărta mirosul neplăcut al gurii.

Persoanele care au un ten uscat beneficiază adesea de ajutorul uleiului esențial de rozmarin pentru a aduce tonus și strălucire pielii.

Uleiul esențial de rozmarin este unul dintre cele mai folosite pentru tratarea problemelor respiratorii, fiind considerat soluția cea mai bună în caz de congestii ale gâtului. În plus, ajută la tratarea gripei, durerilor de gât și răcelilor.

În plus, uleiul esențial de rozmarin ajută în caz de probleme menstruale, cataractă, probleme ale inimii, mobilitatea spermatzoizilor, leucemie și pietre la rinichi. Folosirea acestui ulei esențial este interzisă în timpul sarcinii, putând conduce la avort. De asemenea, persoanele cu hipertensiune și epilepsie nu ar trebui să folosească excesiv acest ulei esențial.


Ulei esențial de SALVIE/Salvia Sf. Ioan

Salvia officinalis/Salvia sclarea

Uleiul esențial de Salvia officinalis este distilat cu aburi din frunzele de salvie. Are o culoare galben-verzui pal și un miros foarte aromatic, uneori sau cu o notă de camfor. Uleiul esențial de Salvia Sf. Ioan este distilat cu aburi din părțile verzi ale plantei, în special vârfurile florale. Uleiul este asemănător la culoare cu uleiul esențial de salvie, dar are un parfum cu note de vin și ambră. Planta era cultivată extensiv în Franța pentru uleiul esențial, dar acum Rusia este furnizorul principal, distilarea fiind făcută în Crimeea și, probabil, în Ucraina.

Constituenții principali: borneol, camfor, cineol, alfa-pinen și slaven. Uleiul este caracterizat, în principal, de conținutul de thujonă, care poate varia de la 22 la 61% în cazul produsului dalmațian. Uleiurile esențiale italiene și americane au, de asemenea, un conținut ridicat de thujonă. Constituenții principali ai uleiului esențial de salvia Sf. Ioan sunt linalolul și acetatul de linalil; nu are thujonă.

Atenție: se recomandă tratament doar cu ulei esențial de salvia Sf. Ioan și verificați foarte atent să fie pur și dintr-o sursă cunoscută.

Datorită conținutului ridicat de thujonă, uleiul esențial de salvie nu trebuie folosit, în special, de către persoanele tinere, sensibile; luat intern, poate fi fatal (alte plante și uleiuri care conțin thujonă sunt thuja, vetricea și pelinul, plantă folosită altădată pentru prepararea absintului, acum interzisă).

Utilizări

Salvia Sf. Ioan este un panaceu. Poate ajuta în cazul debilității sistemului nervos, în caz de oboseală generală, iritabilitate și depresie, digestie slabă, toate problemele femeilor, probleme la ficat și conestie, stări astmatice și febre reumatice și dureri. Poate fi folosit, de asemenea, pentru tratamentul tăieturilor, arsurilor, eczemelor, candidei și herpesului. Simplul fapt de a bea un ceai preparat din frunze de salvia Sf. Ioan poate fi de ajutor într-o mulțime de probleme, plecând de la gât dureros la dureri de cap, la declanșarea menstruației și la prevenirea durerilor la naștere (luați ceaiul zilnic, cu 4 săptămâni înainte de naștere).

Pentru femeile care suferă de anxietate, de retenție hidrică datorată sindromului premenstrual sau menopauzei, amestecați 10 ml de ulei esențial de sâmburi de struguri și 3 picături de ulei esențial de salvia Sf. Ioan. Masați acest amestec de uleiuri pe zona stomacului și a plexului solar de două ori pe zi.

Pentru persoanele care au de stat mult în picioare în fiecare zi și care suferă de picioare grele, umflate și congestionate, amestecați 10 ml de ulei de soia și 4 picături de ulei esențial de salvia Sf. Ioan. Seara, faceți o baie caldă (nu fierbinte) și apoi masați de la glezne în sus spre genunchi cu uleiul preparat, până este bine absorbit. Apoi stați culcat pe pat sau pe podea, cu picioarele ridicate pe o pernă groasă, timp de 10 minute.

Datorită conținutului ridicat de thujonă, uleiul esențial de salvie poate provoca convulsii; de aceea este necesar să se utilizeze cu precauție. Acest ulei esențial este eficient pentru stimularea digestiei, ajută în caz de probleme menstruale, reumatism și depresie și este eficient în tratarea infecțiilor de tract urinar, precum și a infecțiilor ficatului și rinichilor. De asemenea, este util pentru tratarea rănilor, ulcerelor, rigidității musculare, tremurului și paraliziei. Având proprietăți antiseptice, salvia ajută la oprirea sângerării rănilor și a ulcerațiilor și la vindecarea lor.

Uleiul esențial de salvie este de ajutor în problemele digestive și acționează ca un tonic pentru stomac. Dacă este administrat în doze mici, repetate, uleiul esențial de salvie poate alina înțepeneala musculară și durerile de picioare și încheieturi. De asemenea, consumul de salvie ajută la îmbunătățirea funcției cerebrale și a memoriei și este eficient în tratarea Alzheimer-ului.


Ulei esențial de LEMN de SANTAL

Santalum album

După ce uleiul de santal a fost distilat este păstrat în distilerie timp de circa 6 luni, astfel încât să se poată matura și să dobândească parfumul specific. El trece de la o culoare galben foarte pal la un galben-maroniu; este vâscos, având o aromă densă, dulce, lemnoasă și fructată, fiind caustic și balsamic.

Constituenții principali: santalol (90% și chiar mai mult), care este un amestec din doi alcooli primari sesquiterpenici.

Atenție: uleiul de santal poate fi contrafăcut cu diverse uleiuri, cum ar fi uleiul de ricin, uleiul de palmier și uleiul de in. Acest fapt poate fi depistat ușor de către experți, dar publicul poate fi înșelat. 

Utilizări

Uleiul de lemn de santal este încă unul dintre remediile principale în sistemul de medicină ayurvedică. Asiaticii și arabii îl folosesc în tratamentul unui număr mare de boli. În Europa, uleiul de lemn de santal este utilizat în special în parfumerie și în producția de săpunuri și a avut un rol major și în aromaterapie. În scop terapeutic, uleiul de lemn de santal a fost asociat adesea cu alte uleiuri, cum ar fi balsamul de peru sau tolu, sau cajput sau cu uleiul esențial de mușețel și aplicat extern pentru inflamații ale pielii, cum ar fi cele provocate de alergii sau eczeme sau pentru abcese și pentru pielea crăpată. De asemenea, uleiul de lemn de santal este foarte relaxant și poate ajuta interiorizarea pentru meditație. (Foile de hârtie păstrate într-o cutiuță sau un sipet din lemn de santal vor mirosi foarte plăcut și vă vor ajuta să adormiți ușor, pentru același motiv).


Ulei esențial de CIMBRU

Satureja hortensis

Uleiul esențial este distilat din frunze (și flori, uneori) și are culoarea portocaliu pal. Este fierbinte, ca și cimbrișorul și puțin usturător.

Constituenții principali: conține mulți fenoli (ca și sovârvul și cimbrișorul) și alți constituenți sunt 30-40% carvacrol, 20-30% timol și cineol, cimen și pinen.

Utilizări

Datorită conținutului ridicat de fenol, uleiul de cimbru de grădină este un antiseptic foarte puternic, ca și oregano și cimbrișorul, dar trebuie utilizat totdeauna diluat. Este foarte util pentru grăbirea cicatrizării și pentru tratarea înțepăturilor, arsurilor, ulcerațiilor și abceselor.

Pentru tăieturi, pregătiți o sticluță cu alcool 70% și 3-4 picături de ulei esențial de cimbru de grădină. Acest amestec va opri sângerarea și senzația de înțepătură. După folosirea acestui amestec, masați un ulei constând din 10 ml de ulei de soia, 2-3 picături de ulei de germeni de grâu și 3 picături de ulei esențial de cimbru de grădină. Aceasta va ajuta la vindecare. De asemenea, un ceai preparat din cimbru de grădină proaspăt este un tonic excelent dimineața; adăugați la acest ceai puțină miere.

Pentru a prepara un vin afrodisiac, amestecați 5 g de frunze de cimbru de grădină, 1 lingură de zahăr sau fructoză și 5 ml de biter tonic într-o sticlă cu vin. Macerați câteva zile și apoi consumați câte un pahar, la nevoie.


Ulei esențial de TARHON

Artemisia dracunculus

Uleiul esențial de tarhon este distilat din frunze și, în general, este incolor, unoeri având o nuanță verzuie. Parfumul ne aduce aminte de anason și fenicul și are un gust minunat, ușor picant.

Constituenții principali: fenol (până la 70% estragol), cimen, acetat de linalil, felandren și urme de aldehide.

Atenție: datorită faptului că multe persoane reacționează la estragol, numit și metil-chavicol, uleiul esențial de tarhon trebuie utilizat cu mare atenție.

Utilizări

Uleiul esențial de tarhon este util în uleiurile de masaj folosite în caz de dismenoree, amenoree, sindrom premenstrual și menopauză. Planta este digestivă, atunci când este consumată crudă, și o infuzie din tarhon mărunțit într-un litru de apă clocotită acționează ca un bun diuretic.


Ulei esențial de TEA-TREE

Melaleuca alternifolia

Uleiul esențial este distilat cu abur din frunze și din rămurelele terminale ale copacului; uleiul este incolor spre galben pal, clar și fluid, are un miros picant, aducând a nucșoară, un gen de parfum bărbătesc.

Constituenții principali: terpene (50-60%), cineol, sesquiterpene și alcooli sesquiterpenici.

Utilizări

În 1933, British Medical Journal a raportat că uleiul esențial de tea-tree este un dezinfectant puternic, neotrăvitor și neiritant; pe de altă parte, în 1930, Australian Medical Journal a raportat rezultate promițătoare în practica generală, de la vindecarea rapidă a rănilor septice la regenerarea cicatricială:

„… un fapt izbitor fiind că a dizolvat puroiul și a lăsat curată suprafața rănilor infectate, astfel încât acțiunea sa germicid a devenit mai eficientă și fără nicio deteriorare a țesuturilor. Aceasta este ceva nou, deoarece majoritatea germicidelor distrug atât țesuturile, cât și bacteriile”. (E.M. Humphrey)  

În 1955, medicii din SUA au raportat că uleiul esențial de tea-tree este un germicid activ, cu o activitate antiseptică de 11 până la 13 ori mai ridicată decât cea a acidului carbolic (fenol). Ca germicid, uleiul esențial de tea-tree a fost testat în Australia în 1980 într-o soluție de doar 4 părți de ulei esențial la 1000 părți apă. Împotriva organismelor virulente, cum ar fi Staphylococcus aureus și Candida albicans, rezultatul a fost că la 7, 21 și 35 zile nu a fost detectată nicio creștere. Drept urmare a acestor rezultate, acum se fac teste cu virusul herpesului genital și cu bacilul tific.

În ceea ce privește calitățile bacteriostatice, rezultatele unui test de sterilizare a pielii efectuat în 1983 în Australia au fost uimitoare. Astfel, folosind niște tampoane pentru prelevare, numărul bacteriilor de pe mâinile nespălate era de peste 3000 la 50 cm; numărul bacteriilor după spălarea mâinilor cu apă distilată era de peste 2000 la 50 cm; după spălarea în ulei esențial de tea-tree, numărul bacteriilor a fost sub 3 la 50 cm, bacteriile fiind, practic, nedetectabile. Să ne gândim, așadar, cât de eficientă poate fi o singură picătură de ulei esențial de tea-tree adăugată la apa pentru clătit vasele.

Uleiul esențial de tea-tree are aplicații și în tratamentul arsurilor, în problemele ginecologice, cum ar fi vaginita tricomonazică, în problemele pielii și în infecțiile urechii, nasului, gâtului și gurii. Utilizarea uleiului esențial de tea-tree s-ar putea extinde la îngrijirea copiilor, în spitale, în produsele stomatologice și domestice și în medicina veterinară, firmele comerciale investigând multe dintre aceste oportunități.

Uleiul esențial de tea-tree s-a dovedit a fi foarte eficient în inhalații pentru răceală și gripă, pentru zgârieturi și pentru acnee, aplicat pe un tampon de vată. Este foarte bun ca prim ajutor în aceste cazuri.


Ulei esențial de CIMBRIȘOR

Thymus spp.

Uleiul esențial de cimbrișor este distilat cu abur din frunze și vârfurile florale; este gros și uleios și are un miros plăcut, amintind de planta proaspătă, dar este, evident, mult mai persistent. Culoarea poate fi albă sau roșie și se credea că această culoare este în funcție de culoarea plantei folosite. Totuși, s-a descoperit că culoarea uleiului nu este influențată de culoarea plantei, ci de tipul de container în care s-a efectuat distilarea. În țările sărace sunt utilizate containere care oxidează în contact cu uleiul și, de aici, culoarea roșie a acestuia din urmă. În alte țări sunt folosite containere scumpe din onyx, care nu reacționează cu uleiul și, astfel, acesta își păstrează culoarea albă, naturală. Pe de altă parte, nu se cunoaște cum este afectată valoarea terapeutică a uleiului esențial de cimbrișor de către oxidarea containerelor în care are loc distilarea.

Constituenții principali: 25-40% tymol și carvacrol, borneol, cineol, linalol, menthan, p-cimen, pinen și acid triterpenic.

Atenție: este bine să evitați folosirea uleiului esențial de culoare roșie. Un alt pericol este conținutul radioactiv mai ridicat al plantelor de cimbrișor din mai multe țări vestice, ca urmare a catastrofei de la Cernobâl, astfel încât este bine să căutați un ulei esențial din zone mai sigure.

Utilizări

Cimbrișorul este tonic, stimulent și stomahic, digestiv, antispasmodic, pectoral și balsamic. Poate fi de ajutor în astm, gripă, răceli, tuse, febră și nervozitate, precum și în caz de dureri. Este, de asemenea, eficient în dermatite, pentru infecții ale pielii și iritații, pentru umflături datorate gutei sau problemelor reumatice, pentru dureri de spate și sciatică.

Pentru dureri articulare, dureri de spate și sciatică, faceți o baie fierbinte, adăugând 15 picături de ulei esențial de cimbrișor și 2 linguri de bicarbonat de sodiu. Pentru a susține acțiunea uleiului esențial de cimbrișor, adăugați câteva picături de ulei esențial de eucalipt sau de lemn de cedru care merg bine împreună. După baie, masați zonele afectate cu un ulei preparat din 15 ml de ulei de soia, 2 picături de ulei de germeni de grâu, 10 picături de ulei esențial de cimbrișor și 5 picături de ulei esențial de eucalipt.

Pentru oboseală și depresie, faceți o baie caldă, adăugând 5 picături de ulei esențial de cimbrișor și 3 picături de ulei esențial de măghiran. Apoi, masați plexul solar și zona sacrului cu un ulei preparat din 15 ml ulei de migdale, 2 picături de ulei de germeni de grâu, 7 picături de ulei esențial de cimbrișor, 2 picături de ulei esențial de măghiran și 3 picături de ulei esențial de trandafir, amestecate foarte bine. Apoi, consumați un ceai, preparat ca mai jos.

Infuzați o lingură mare cu vârf de frunze proaspete de cimbrișor în 600 ml apă clocotită, timp de 5 minute. Consumați fierbinte, îndulcit cu miere. Acest ceai este bun pentru depresie și oboseală, fiind eficient în special dimineața, în loc de ceai verde sau cafea, precum și în situațiile stresante de la muncă. Este bun, de asemenea, pentru sindromul premenstrual, pentru probleme legate de menopauză sau pentru convalescența după răceală sau gripă. Aplicat extern, acest ceai ajută la reducerea umflăturilor datorate reumatismului și edemelor.

Uleiul esențial de cimbrișor este antiseptic și bactericid datorită cariofilenului, camfenului, precum și a altor substanțe specifice.

Uleiul esențial de cimbrișor poate fi utilizat în caz de hipotensiune, ridicând și normalizând tensiunea sanguină.

Fiind un bun insecticid, uleiul esențial de cimbrișor omoară insectele și îndepărtează dăunătorii, precum și țânțarii, muștele, ploșnițele, precum și alte insecte care vin în contact cu omul. Poate fi folosit pentru a îndepărta insectele dăunătoare ale grânelor.

Datorită proprietăților carminative, uleiul esențial de cimbrișor este util în tratarea indigestiei și crampelor stomacale. Având un efect relaxant asupra arterelor și venelor, uleiul esențial de cimbrișor este foarte util pentru inimă, acționând ca un tonic cardiac. De asemenea, uleiul esențial de cimbrișor tonifică întregul corp și sistemul imunitar, tratează infecțiile tractului urinar, crește apetitul și poate fi folosit pentru a îndepărta mirosul neplăcut al gurii.


Ulei esențial de VERBENĂ

Lippia citriodora syn. Aloysia citriodora

Frunzele și pețiolul sunt distilate cu abur, rezultând uleiul esențial care este lichid, cu o culoare verde-gălbui. Are un parfum proaspăt de lămâie, firbinte și amar în același timp, atât de subtil încât s-a dovedit a fi dificil de reprodus sintetic.

Constituenții principali: 30-45% citral, cariofilen, cineol, geraniol, limonen, linalol, metilheptenonă, nerol și terpineol.

Atenție: uleiul esențial de verbină este rar și destul de scump, așa încât adesea este falsificat sau contrafăcut cu citronella sau lemongrass. Aceste uleiuri esențiale fac ca parfumul să fie mai puțin subtil. Așadar, atenție!

Utilizări

Ca și lemongrass, verbena are un conținut apreciabil de citral, fapt care-l face un bun antiseptic și bactericid. Verbena este, de asemenea, un foarte bun stomahic, tonic și antispasmodic. Are și un efect sedativ asupra sistemului nervos.

Pentru un ceai tonic dimineața, mult mai bun decât ceiaul verde sau cafeaua, infuzați un pumn de frunze uscate în 600 ml apă clocotită timp de maxim 7 minute. Adăugați o felie de llămâie sau puțină miere dăcă doriți și vă veți simți mult mai bine, pregătiți pentru o nouă zi. În cazul în care aveți o stare proastă sau sunteți puțin depresivi, puteți difuza parfumul uleiului esențial de verbenă prin casă.


Ulei esențial de YLANG-YLANG

Cananga odorata

Uleiul esențial de ylang-ylang este produs prin distilarea florilor proaspete, proces care trebuie realizat foarte repede. Uleiul este foarte fluid, clar și are un parfum extraordinar, cu note de hiacint și narcisă.

Constituenții principali: alfa-pinen, acid benzoic, cadinen, cariofilen, cresol, eugenol, isoeugenol, 5-7% acetat de linalil, 8-10% benzoat de linalil și 30-32% linalol și geraniol.

Atenție: uleiul esențial de ylang-ylang este adesea falsificat cu unt de cacao sau cu ulei de cocos. Pentru a-l testa, lăsați o mostră în congelator pentru puțin timp; dacă s-a îngroșat și a devenit cețoasă, este sigur că uleiul a fost contrafăcut. Uneori, uleiul vândut ca ylang-ylang la un preț foarte ridicat este cananga. Din păcate, datorită cererii de ulei esențial de ylang-ylang din partea industriei de parfumuri, în special cea din Franța, distilatorii ignoră adesea utilizarea uleiului de ylang-ylang în scop terapeutic și, astfel, dacă uleiul nu este de cea mai bună calitate, proprietățile sale terapeutice sunt neglijabile.

Utilizări

Datorită parfumului minunat, ylang-ylang este util ca stimulent și, totodată, ca relaxant și calmant (puneți 5 picături într-o baie caldă). Persoanele nervoase sau prea emoționale, care tind să aibă palpitații sau să sufere de hipotensiune, ar trebui să aibă la ele o sticluță mică cu ulei esențial de ylang-ylang; când sunt nervoase, câteva picături puse pe o batistă și urmat de câteva inhalații profunde vor avea un efect benefic.

Uleiul esențial de ylang-ylang este un tonic nervos, întărind nervii și protejându-i de o deteriorare ulterioară. Este de ajutor în insomnie, oboseală fizică, depresie, tensiune nervoasă, stres și anxietate. Chimiștii francezi Garnier și Rechler au descoperit că acest ulei esențial este eficient împotriva malariei, tifosului și infecțiilor intestinale. Uleiul esențial de ylang-ylang reduce tahicardia și hiperventilația, precum și tensiunea sanguină. Datorită faptului că stimulează circulația sanguină, uleiul esențial de ylang-ylang ajută nutrienții să fie răspândiți către sisteme și organe, asigurându-le sănătatea și buna funcționare.

În ceea ce privește pielea arsă de soare, uleiul esențial de ylang-ylang face minuni, calmând inflamațiile și roșeața și înlăturând durerea. De asemenea, acest ulei esențial promovează formarea de noi țesuturi cutanate. Uleiul esențial de ylang-ylang promovează creșterea părului, remediind problema firelor despicate și conferind strălucire părului.

Uleiul esențial de ylang-ylang catifelează pielea și înlătură ridurile și alte semne cutanate ale îmbătrânirii premature; de asemenea, calmează spasmele musculare, durerile de spate, sciatica și relaxează mușchii tensionați.